miercuri, 3 februarie 2010

Cum şi-au învins handicapul persoanele cu dizabilităţi

„Evenimentul zilei” vă prezintă, începând de mâine, o campanie având în centru câteva persoane cu dizabilităţi care, în ciuda mentalităţii oamenilor, dar şi a lipsei de sprijin din partea autorităţilor, au reuşit să-şi câştige independenţa.


Prejudecăţile celor din jur, lipsa de informaţie şi discriminarea în instituţiile publice reprezintă, de fapt, handicapul pe care trebuie să îl învingă în fiecare zi. Şi reuşesc. Vom prezenta problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi, din momentul în care ies pe uşă. Cazurile pot funcţiona drept exemple pentru alţi oameni aflaţi în situaţii asemănătoare, care nu au încredere în sine.

De asemenea, dorim să tragem un semnal de alarmă în privinţa aberaţiilor din lege care le creează şi mai multe probleme.

Fiecare persoană prezentată în campanie a reuşit să găsească o cale de supravieţuire, pe care a transformat-o apoi într-o reţetă personală de succes.

Iulian Crăciun, un tânăr în scaun cu rotile, a ajuns IT manager la o companie de top, Vasile Stoica s-a ridicat de la statutul de „târâtor” la cel de campion şi a făcut înconjurul lumii în fotoliu rulant, Constantin Trifu şi-a urmat visul şi a devenit specialist în SEO şi webdesign, în ciuda picioarelor care nu-l ajută. Mihaela Mihăescu a învăţat să fie independentă şi să vorbească şi a fondat o organizaţie pentru cei ca ea, cu dorinţa de a-i scoate din casă şi de a le stimula calităţile, iar Gabi Stroe, deşi s-a născut cu retard psihic, şi-a câştigat independenţa şi a reuşit să îşi găsească un loc de muncă unde se simte bine.

Toate acestea au devenit posibile cu sprijinul unor fundaţii, printre care Motivation, care îi ajută pe oamenii cu dizabilităţi să se integreze pe piaţa muncii. Asta pentru că legile încă le sunt ostile şi de multe ori de aici pleacă impedimentele.

Din cauza aberaţiilor din lege şi a lipsei de control a celor care realizează încadrarea/reîncadrarea în gradul de handicap, multe persoane cu dizabilităţi sunt nevoite să se deplaseze anual la comisia de expertiză medicală.
Legea a reglementat, totuşi, accesul în spaţiile publice, dar autorităţile nu şi-au făcut treaba suficient. Veţi mai citi în „Evenimentul zilei” cât de complicat este pentru o persoană în scaun rulant să ia metroul sau să pătrundă în anumite instituţii publice şi cum se poate descurca un nevăzător în haosul din Bucureşti.

Eu învăţ să-mi depăşesc condiţia.

Noi învăţăm să comunicăm.

Tu învaţă să mă accepţi!
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885169/Cum-si-au-invins-handicapul-persoanele-cu-dizabilitati/
Sursa;
http://www.youtube.com/watch?v=H8ZuKF3dxCY

marți, 2 februarie 2010

O noua forma de discriminare; ; imobilizat la domiciliu


M-am intrebat intotdeauna de ce in Romania vezi atat de putine persoane in scaun rulant pe strada. Eu cred ca modul in care o societate trateaza persoanele defavorizate indica gradul ei de civilizatie.
Acest lucru, tradus in bani, se masoara usor in alocarile bugetare. In Romania, se aloca cei mai putini bani din Europa pentru sistemul de asigurari de sanatate iar finantarea echipamentelor de mobilitate este Cenusareasa sistemului.

Astfel Casa de asigurari finanteaza un scaun rulant doar pentru una din trei persoane care ar avea nevoie de astfel de echipamente. 2/3 dintre persoanele cu probleme motorii trebuie sa isi faca singure rost de astfel de echipamente sau isi petrec viata in pat.

Poate n-ar fi o problema atat de mare, daca persoanele cu dizabilitati motorii nu ar avea inca un dezavantaj. In marea majoritate a cazurilor, veniturile lor reprezinta doar 40% din media nationala (cam 800 de ron) iar costurile implicate de dizabilitate (medicamente etc.) le pot consuma chiar si jumatate din venituri. Cum sa economisesti bani pentru scaun rulant cand veniturile abia ajung pentru supravietuire?

Astfel nu accidentul, boala congenitala sau cea dobandita te condamna la izolare ci modul in care sistemul de asigurari de sanatate te “asigura”. Ce integrare sociala, ce participare la viata publica, ce intrare in piata muncii? Astea deja devin mofturi cosmopolite, atunci cand oamenii nu pot nici macar sa iasa din casa.

“Fericitii” care obtin totusi subventia de la sistemul public, trebuie sa astepte luni bune pana ce listele de asteptare ajung la numele lor, iar cand acest lucru se intampla primesc (pot alege) un echipament de proasta calitate, neadaptat la nevoi si care de obicei se strica dupa 2-3 ani. Subventia o mai pot cere din nou abia peste 5 ani. Pana atunci trebuie sa se descurce singuri. Din nou.

Solutiile sunt simple dar presupun ca protectia persoanelor cu dizabilitati sa nu fie doar obiectiv strategic pe hartie ci sa fie alocate si sumele necesare. Orice alt demers de integrare pe piata muncii (foarte la moda prin programele europene), acces la educatie etc. etc. va fi un esec lamentabil daca premiza de baza – sa poti iesi din casa – nu este indeplinita.

Sursa; Net- Suzana Dobre

miercuri, 23 decembrie 2009

Sarbatori Fericite!

Odata cu venirea sarbatorilor de iarna, cu multa bucurie in suflet ii cer lui Dumnezeu sa-ti implineasca toate visele, sa ai parte numai si numai de bucurii, sa-ti domneasca linistea in suflet, sa fii alaturi de cei dragi si sa-i ajuti pe cei care au nevoie de tine.
Acest mesaj este pentru tine prietene, iti multumesc ca ai fost alaturi de mine cand am avut nevoie de tine si nu uita ca Dumnezeu vede tot si rasplateste.
Craciun Fericit!

Sarbatori fericite!

duminică, 6 decembrie 2009

Seara lui Mos Nicolae!


Seara lui Mos Nicolae

Decembrie vine apoi cu sarbatoarea, atat de asteptata de copii, a Sfantului Nicolae. Cati dintre noi nu au asteptat cu infrigurare dimineata de 6 decembrie pentru a se uita daca Mosu' a lasat ceva in ghetele pregatite de cu seara? Acest obicei al darurilor aduse de Mos Nicolae, s-a impamantenit mai mult la oras. Este posibil sa fie un imprumut din tarile catolice, unde Mos Craciun este cel care pune daruri in ghete sau ciorapi anume prega

Mos Nicolae-adevaratul Mos Craciun

Mos Craciun asa cum este el cunoscut azi, cu renii si vesmintul rosu si barba alba a fost inventat la inceputul secolului XX de o companie de publicitate americana care facea reclama pentru celebra Coca cola. Adevaratul Mos Craciun, cel din traditia Bisericii este insa Sfantul Nicolae. Copiilor din Romania li se poate intampla ca Mos Nicolae sa aduca si cate o varguta (pentru cei obraznici). Rolul de ocrotitor al familiei cu care a fost investit de religia ortodoxa Sfantul Nicolae ii da dreptul sa intervina in acest fel in educatia copiilor. Povestea lui Mos Craciun incepe cu un batran numit Sfantul Nicolae, episcopul din Myra. Se spune ca el poseda puteri magice si a murit in 340 a.H. si a fost ingropat in Myra.Tarziu, in secolul XI, soldatii religiosi din Italia au luat ramasitele sfantului cu ei inapoi in Italia. Ei au construit o biserica in memoria lui, in Ari, un oras port din sudul Italiei. Curand, pelerinii crestini din toata lumea au venit sa viziteze Biserica Sfantului Nicolae. Ei au preluat legenda lui Mos Nicolae in locurile lor natale. Legenda s-a raspandit in toata lumea si a luat caracteristicile fiecarei tari. In Europa in secolul al XII-lea ziua Sfantului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activitatilor caritabile. Germania, Franta si Olanda celebreaza ziua de 6 decembrie ca o sarbatoare religioasa si ofera cadouri copiilor si saracilor, si ajuta fetele sarace sa se marite oferindu-le o zestre. Cand colonistele olandeze au calatorit in America, au adus cu ele un episcop care purta un costum rosu si mergea calare pe un cal alb. Imaginea americana a episcopului va evolua treptat pana la cea a unui batran spiridus vesel. A fost descris ca un batran olandez vesel si bucalat din comedia Istoria New-York-ului a lui Washington Irving. Anul 1823 a continuat povestile cu Mos Nicolae cu publicarea poemului "O vizita a lui Mos Nicolae" al lui Clement Moore. Multe tari si-au pastrat propriile obiceiuri si traditii de Sfantul Nicolae. In unele culturi, Sfantul Nicolae calatoreste impreuna cu un insotitor care il ajuta. In Olanda, episcopul navigheza pe un vapor sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare care ii spune cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminti sunt rasplatiti cu daruri iar cei obraznici sunt luati de asistentul sau, Black Peter. In Germania, Sfantul Nicolae calatoreste tot cu un insotitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiti cu cateva lovituri de nuia. In Italia, La Befana este zana buna care se imbraca in negru si aduce daruri copiilor la 6 ianuarie. In multe tari latine: Spania, Puerto Rico, Mexic si America de Sud, copiii ii asteapta pe cei trei regi sa le aduca daruri de Craciun

luni, 16 noiembrie 2009

'LACRIMA RUTIERA' - Inconstienta la volan ucide.


Ieri 15 noiembrie 2009 a fost Ziua Mondiala de Comemorare a Victimelor Traficului Rutier. Cu acesta ocazie la Bucuresti in Piata Universitatii prin organizarea celei de a-IX-a editii a proiectului 'LACRIMA RUTIERA' au fost comemorate cele peste 60.000 de victime ale accidentelor rutiere decedate in perioada 1990 - 2009. Actiunea civica a fost singura manifestare publica din tara organizata de victima unui accident de circulatie in urma caruia a ramas infirma. Cu aceasta ocazie au fost aprinse lumanari au fost depuse flori si am varsat in amintirea celor disparuti o 'lacrima rutiera'. Au fost comemorati printre altii persoane cunoscute ca Teo Peter, Laura Stoica, Cristian Nemescu si altii dar si miile de victime necunoscute ca ce 14 OAMENI disparuti in tragedia de la Scanteia judetul Iasi care a indoliat intreaga tara. Proiectul 'LACRIMA RUTIERA' se doreste totodata si un strigat disperat adresat statului indiferent si pasiv fata de acest 'genocid rutier'. STOP GENOCIDULUI RUTIER !

joi, 12 noiembrie 2009

Uneori.....!


Uneori suntem atat de puternici incat ni se pare ca lumea e la picioarele noastre si putem face ce ne dorim. Uneori ne imaginam ca suntem in stare sa generam evenimente doar cu forta unui gand si nimic si nimeni nu ne va putea sta vreodata in cale. Uneori iubim frumos si suntem rasplatiti in aceiasi masura, poate chiar in plus. Uneori putem muta muntii din loc cu elanul nostru, iar totul pare feeric in lumina unui rasarit sau apus de soare. Chiar si stropii de ploaie rece de vara ce ne racoresc la atingere, pot parea uneori dintr-un vis. Un vis trait cu ochii deschisi. Un vis cu miros de aer proaspat de vara, piele de gaina pe maini si tremurat din barbie din cauza racorii. Uneori ne dorim anumite lucruri, uneori plangem, castigam si pierdem in functie de anumite sisteme de referinta. Suntem bogati sau saraci tot prin comparatie, blanzi sau meschini, calmi sau posaci, functie de diferite stari sau evenimente. Uneori suntem atat de adanc ancorati in cotidian incat uitam de fapt ce e cu noi, ce vrem de la viata si ce cautam noi pe aici. Uneori ne bucuram cat de mult am castigat in urma unui anumit demers fara a cantari si cat am pierdut de fapt si de a pune in balanta daca acest lucru chiar s-a meritat a fi facut.
Si de foarte multe ori uitam.
Uitam sa fim oameni si sa ramanem oameni, uitam sa fim mai buni chiar daca nu ne costa nimic. Uitam sa fim recunoscatori celor ce merita de fapt pentru ca ne indreptam recunostinta catre cei ce o merita mai putin. Uitam chiar sa iubim pentru ca n-avem timp, desi o sa avem o eternitate sa regretam acest lucru. Uitam multe, prea multe lucruri care aparent sunt fara insemnatate dar in realitate inseamna extrem, extrem de mult.
Uitam sa ne bucuram de o raza de soare sau de un susur inconfundabil de izvor care inexplicabil si sfidand gravitatia iese la suprafata si printr-un zgomot cristalin ce ne da senzatia de relaxare launtrica inperturbabila, ne face sa uitam de noi sau de rele. Sau sa privim un cristal ce are inglobat in el mii si mii de ani de civilizatie si care vrea sa ne spuna multe insa noi nu-l putem auzi si intelege, care ne poate purifica sau vibra in concordanta cu emotiile noastre, sau ne poate amplifica gandurile sau dorintele.
Ce mici suntem si neputiinciosi noi oamenii. Si cu ce prostii ne putem pierde timpul, care de fiecare data se dovedeste a fi mult prea scurt si nemilos fata de ce ne-am propus noi sa realizam. Si cand ma gandesc ca ne folosim creierul doar la 5% din capacitate incerc sa intrezaresc ce am putea face cu cele 95% procente ramase neutilizate. Ajung uneori la concluzia ca viata noastra este mult prea plina de spam si ca de aceia ne este greu sa selectam ceia ce de fapt ne trebuie si ne intereseaza. Iar acest spam e atat de apasator uneori incat aproape ca ne sufoca. Ce bine ar fi daca totul ar fi sinetizat in esente...
Cu bine.