duminică, 10 decembrie 2006

Am pierdut.....

Am pierdut suficienti prieteni sa stiu cat de tare doare. Dupa accident am primit vizite dese la spital, formata dintr-o comunitate mica de fete,dar usor usor....s-au transformat in rare......telefonul a incetat sa mai sune De ce ? Poate nu voi afla niciodata? Sw cw s-au dat la fund? Si totusi gustul e la fel de amar si dezamagirea e si mai mare pentru ca ma bantuie “de ce naiba m-am lasat lovita iar?”. De trecut stiu la nivel de teorie ca trece insa ma tem de aici ca-mi pierd treptat increderea in oameni si nu ca n-as putea suporta insa…

Adevarat, ca-ntotdeauna. Nu stiu cat de tare o sa-i doara pe ei prietenia lipsa sau cat de tare or sa-mi simta lipsa. Vreau sa cred ca eu am invatat de la copiii ca o cearta poate fi o noua posibilitate de a recunoaste ca ai gresit si de a o lua de la capat. Din pacate, macar atata lucru am invatat, ca nu are rost sa ma inversunez si sa fac rau, ca pot pastra o relatie de bun simt doar din respect pentru tot ce a fost. Cat despre a o lua de la capat…poate cand voi intelege ; De ce?
Mă uit în oglindă, pun pe foaie şi încerc să văd unde am greşit. De ce sunt percepută aşa? E clar, pentru că eu mă prezint aşa în faţa lor. În faţa unora epatez, e o forma de apărare. Pentru că nu doresc să fiu dominată, pentru că pot să mă impun, pentru că am ceva de spus, pentru că nu vreau să fiu manipulată. Dar dacă nu mă plâng în faţa altora cu slăbiciunile mele, cu lipsurile mele, este pentru că nu mi se pare că interesează pe cineva. Au fost clipe grele prin care am trecut şi nu mi se pare că dacă aş fi făcut paradă cu asta m-aş fi simţit mai bine sau s-ar fi rezolvat ceva. Le-am dus pe toate aşa cum le-am primit, le-am găsit soluţia pentru că nu mă pot lăsa doborâtă aşa uşor. Iubesc prea mult viaţa asta! Iar atunci când am primit lovituri urâte în stomac până când mi s-a făcut scârbă, am cerut în şoaptă ajutorul celor dragi. Atât de încet încât nici măcar nu m-au auzit, dar au simţit să-mi răspundă. Unii… că unii au mai izbit şi ei cu toată forţa piciorului lor stomacul meu slăbit; era momentul să-mi amintească în manieră personală că ‘nu sunt perfectă, nimeni nu e’. Am lăsat capul în jos, am vrut să mă las la pământ şi să aştept să treacă. Cei puţini rămaşi în jurul meu, care au văzut că mă pierd, au ştiut ce anume să spună ca genunchi mei să nu mai tremure, ca durerea din stomac să treacă, ca o nouă zi să fie la fel ca celelalte- cu zâmbetul pe buze şi trăind. Doar scârba a rămas…

sâmbătă, 9 septembrie 2006

Operatia.....


Ieri m a operat, in sfarsit dupa 14 zile...M au luat inainte de a incepe medicii vizita. La 8.45 a sunat medicul in sala de operatie.." pregati pacientul" Eram deja conectata la multe aparate. Unele ma deramjau...Asistenta a dat un telefon si a spus; Trimite sangele. Sa intors apoi spre miine si mi a spus; Numara plana la 5...Nu stiu la cat am reusit sa ajung ..pentru ca mi s-a rupt filmul. Ma gandeam sa scap cu bine..imi era dor de ochii pe care ii iubeam...cred ca era singurul lucru pentru care am ramas in viata ..Interventia chirurgicala a durat de la 9 pana la 16.17 .Mi s-au implantat tije de titan.....Medicii nu se asteptau sa faca mai mult fata de RMN , dar au facut ..desi nu se asteptau ..Dupa au incercat sa ma trezeasca ..Nu puteam , nici nu mai doream..Ma durea , erau puternice , calmantele parca nu isi facea efectul..Durerea nu pot sa o descriu in cuvinte, e ceva care te scurge de puteriii. De ce mi se intampla mie?...De ce eu ?

luni, 4 septembrie 2006

Azi e ziua mea....


Azi e ziua mea...Implinesc 29 ani...Crede ti ca voi putea sa zambesc ...Voi incerca macar asa de fatada. Mor de ciuda; au venit multi in vizita , mi au cantat, m-au felicitat..Dar eu ..nu puteam sa ma bucur cu ei...Ceva s-a rupt..

vineri, 1 septembrie 2006

O zi pe care nu o voi uita....niciodata

26.08.2006 Pentru unii oameni, prieteni este o zi obisnuita .Am plecat la ora14 din Bucuresti spre mare..In sfarsit o voi revedea , era gandul meu de atunci.Ziua pentru mine nu o voi uita niciodata.Poate va intrebati de ce? O secunda sa rupta din infer ma astepta in drum ...Era drumul fara intoarcere...16.17 secunda a urmat. Un autoturism intra in depasire pe contrasens fara sa se asigure ...Si ajungem undeva pe camp...Am dat sa trag rucsacul sa caut sa sun la salvare.Am auzit o voce ; Nu te misca! Am sunat deja...Am intrebat ce face sotul meu....de mine nu ma interesa ..eram vie. El era mult prea important pentru mine , era persoana pentru care traiam....era aerul , soarele .....Eram accidentatii amandoi ...Am incercat sa ma ridic..am vrut sa alerg spre el...dar picioarele nu m au ascultat.Am stiut ca ceva nu e in regula cu mine. Am ramas nemiscata pana la sosirea ambulantei..Si de aici a inceput cosmarul..

miercuri, 23 august 2006

Fericita...de ce?


Poate va intrebati de ce am acut aceest blogg.E mult de spus ...Sunt fericita , am reusit sa ne luam motorul dorit ...