sâmbătă, 27 septembrie 2008

Interventia celule stem....





A venit si ziua implantului. Operatia era programata la ora 8:30 dimineata, ora Chinei 23 septembri 2008, emotiile erau puternice si ma straduiam din greu sa le ascund, cu atat mai mult cu cat mi s-a adus la cunostiinta riscurile la care ma supun si credeti-ma erau redactate negru pe alb pe vreo 4 coli A4, de la paralizii cerebrale, nevralgii, edem pulmonar, coma si chiar deces, era destul sa te faca sa te gandesti de doua ori inainte de a-ti da acordul si semnatura. Dar eram acolo, dorinta de a ma repune pe picioare era mai puternica decat previziunile sumbre post operatorii. Singurul regret pe care il aveam si care il constientizam era probabilitatea ca acei ochi verzi ce ma vegheau si pe care ii iubeam atat de mult …..imi doream sa ii revad…..
Am intrat in sala de operatie cu frica dar si cu dorinta de a ma reintoarce …operatia a decurs bine …desi tensiunea imi scadea continu……am revenit. In salon …unde eram asteptata de multe aparate medicale …tensiunea mea scadea continu ajunsese la 8 cu 2 ….simteam cum ma sting …luptam ..dar lupta era prea mare …era peste puterile mele…..simteam cum ma sting usor ….plangeam in acelasi timp …poate pentru ca ma durea cumplit, poate….imi era frica ..pentru ca realizam ca tocmai am facut pasul vietii mele, pasul ce va urma sa aduca schimbari benefice in viata mea dupa 2 ani de chin. Aceasta interventie a constat in implantarea unui numar de 1.000.000 de celule ofalctive si 2 000 000 000 celule embrionale in locul unde aveam leziunea, implant care s-a facut pe cale chirurgicala printr-o incizie de 5-6 cm de-a lungul coloanei. ....Mi-am renenit un timp…am cerut sa vorbesc acasa ..am avut puterea sa spun: M-am trezit! Si apoi am adormit iar…..am vazut –o pe cea cu coasa ….venise dar eu nu eram pregatita …viata mea nu se putea termina aici…erau multe lucruri ramase nerezolvate …Au urmat 3 zile in care am fost semicontienta din cauza calmantelor, aveam dureri mari in jurul gatului, nu imi puteam misca capul aproape deloc, iar pe masura ce anestezia se risipea durerea intepatoare ma trezea din nou la viata, a fost oarecum reeditarea momentelor ce au precedat accidentul din urma cu 2 ani. A trebuit sa trec iar prin tot...nu ma puteam intoarce, nu ma puteam ridica....M-au taiat iar pe spate...iar acelasi dureri....si ce dureri.....Ma doare , ma doare la orice miscare....

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Lipsa unui RMN in spital....


Din pacate spitalul nu dispunea de RMN (Rezonanta Magnetica Computerizata) astfel incat a trebuit sa fiu transportata undeva la 50 de Km la un alt spital care dispunea de un astfel de aparat. Se pare ca aceasta regula se aplica pentru toti pacientii care aveau nevoie de un film RMN, problema nu era transportul in sine, ci conditiile de transport - o ambulanta veche fara utilitati, fara targa, fara elevator si in care erai urcat cu tot cu scaunul rulant, dar nici asta nu ar fi fost de fapt o problema grava dar ambulanta in sine prin dimensiunile ei reduse nu oferea siguranta si conditiile de transport necesare, pentru ca ajungeam cu capu in plafon am fost nevoita pe toata durata transportului sa stau cu capul lasat, incovoiat, Era mai degraba un sport extrem, cu toate astea noi radeam si faceam haz de necaz, un ras tremurat, nervos; eram la capatul rabdarii dar greul era doar la inceput. In fine, am trecut si peste acest eveniment, mi-au facut RMN-ul, m-am reintors cu bine la clinica unde eram internata si ma aflam cu un pas mai aproape de implantul cu celulele mult asteptate. Dupa rezultatele primare ma trezesc cu 2 cardiologi .…motorasul meu este defect ….pierderea inertiei simpatice catre inima in leziune deasupra lui T6….. . Sunt conectata la un aparat care in urmatoarele 24 h imi va inregistra activitatea cardiaca si va trebui sa notez orice miscare pe care o fac. A doua zi dupa citirea datelor, se da verdictul: daca ma supun operatiei, exista riscul sa trec in lumea celor dreptii ….am semnat …..era prea simplu sa trec …..dupa atata lupta …dupa lupta celor din jur….erau prea multi care ma asteptau la intoarcere…
Sunt suparata, poste va intrebati; De ce? Cum sa vin in alta tara sa descopere ca e o problema la motoras. Dar medicii nostri ...Oare ce au investigat ei in urma accidentului?

vineri, 19 septembrie 2008

Si in sfarsit incepe...

A doua zi, fiind joi ne-am putut odihni, acomoda si familiariza cu noul mediu in care nimeriserem. 8 familii romani, olandezi, americani… deja se numarau printre pacientii clinicii, asadar aveam o mica comunitate romaneasca acolo in inima Chinei, am fost informati si avertizati ca urmeaza cateva zile de foc, de analize si teste complexe dar si foarte dureroase pana la operatia propriu zisa, deja imi simteam inima in gat...
Joi dimineata la ora 7 a navalit toata comisia medicala in rezerva mea pregatiti si utilati pentru a imi testa calitatile, integritatea si capabilitatile fizice, medicii mei personali care se ocupau de cazul meu si o grupa intreaga de asistente guralive si extrem de curioase. Au urmat zile de teste si analize una mai dureroasa ca alta, m-am supus unor teste la care cu greu as fi visat, dar ma mana un singur gand: 'Dupa suferinte si dureri va veni si bucurie'. Strangeam din dinti atunci cand imi bagau prin muschi o gramada de ace legate la un laptop pentru a imi testa energia reziduala ramasa in muschi, teste respiratorii, analize sanguine, RMN, teste pinprick si arhivare foto si video pre si post operator

joi, 18 septembrie 2008

Despre vestita Clinica....






Probabil eram extrem de obositi si surescitati din cauza drumului, din cauza fusului orar cu 6 ore diferenta fata de ora Romaniei, dar prima impresie, primul contact cu clinica a fost dezastruos. Am cazut psihic, nu imi venea sa cred ca asta era clinica mult visata, o combinatie de Spital Judetean de provincie romanesc cu un Spital Militar Comunist, am intrat in spital si mirosul de spital mi-a invadat narile, era mirosul saraciei, mirosul de spital, de mancare ieftina, mirosul suferintei, pe coridoarele decorate cu lampadare si simboluri chinezesti. Ne-a preluat o asistenta simpatica care probabil era de garda, toate chinezoaicele pe langa numele chinezesc mai aveau un nume englezesc mai usor de retinut, ne-a 'cazat' in rezerva destinata mie si nici nu am apucat sa ma fac comoda, sa ma spal, si sa ma bag in pat ca s-au si prezentat multi medici pentru interviu. Aici ni s-au luat pasapoartele sub pretextul ca vor fi verificate la politie ..de parca nu am fost verificati pana atunci. Daca nu faceam plata interventiei din Romania ma intorceam inapoi chiar daca poate asteptam ani la programarea pentru operatie la alta clinica dar in civilizatie.Prietena mea s-a dus a cumparat pamatuf, galeata, domestos si sa apucat sa frece peretii usa patul pe jos. A facut curat in baie..Nu va mai spun de insecte...imaginile vorbesc ..

miercuri, 17 septembrie 2008

Si in sfarsit la Bejing..

Si dupa 22 de ore totul se sfarseste si ajungem la Bejing …………raman muta de imensitata aeroportului .....Dupa ce trec cu trenul pe sub terminale ajung sus unde sunt intampinata de un angajat al aeroportului ce imi transmite ca nu mi a ajuns bagajul. Era prea frumos ma gasise tocmai pe mine...era acolo tot ce aveam nevoie schimburi. medicamente..In sfarsit se rezolva si ajungem. La terminalul Sosiri am dat peste soferul clinicii care venise sa ne ia de la aeroport,dar cu totul alt nume pe pancarda.,, stiam ca mai avem 50 de Km de parcurs pana la clinica din districtul Badachu undeva la periferia Beijingului.

Povestea Calatoriei mele...!

Am plecat spre aeroport insotita de sora , prietena si vecinul meu. Urma sa zbor cu compania British Airways Bucuresti Bejing cu escala Londra .
Am fost incantata de adaptarile pe care le au facut: microbuzul care ma dus pe pista, avea o platforma , de fapt o rampa cu o platforma; pe scarile avioului am fost urcata cu un carut special care urca trepte singur in care eram asigurata de centuri si insotita de 2 agenti ai aeroportuli. Am ajuns in avion unde am fost intampinata de insotitoarele de bord. Una din ele a fost foarte draguta mi-a oferit 2 perne, o patura ca sa stau cat mai comod, in plus venea intotdeauna sa ma intrebe cum ma simt. Timpul a trecu repede, insa m-a ametit mirosul micului dejun;ompleta, bacon, rosii, ciuperci...Cine poate manca de dimineata?ma asteapta un drum lung. Am ajuns la Londra in 3 ore unde m-au transferat pe un carut de la ei. Nu eram asigurata in nici un fel, coboram cateva nivele pentru a-mi recupera caruciorul. Normal el trebuia predat la parasirea avionului, dar s-a facut o greseala din Romania. Bravo celor din aeroport (Londra) ca pun la dispozitie insotitor pana la urcarea in urmatorul avion. Era un domn foarte dragut, era indian, mi-a placut... nu stiu ce …dar avea un ceva al lui..Aeroportul era gigant , superb....vazusem doar in filme Ne-am imbarcat in cursa Londra – Bejing, m-au transfeat pe un scaun al lor pana am ajns la locul rezevat mie. Nu iti spun ca ma izbeau in toate partile...m-am simt ca un sac de cartofi - si in sfarsit ajung la locul meu. Foarte dragut ca ne-au lasat si un loc liber - deci stateam 2 pers pe 3 locuri. Avionul decoleaza si ne asteapta un drum lung. Este foarte frig de la AC. Am mancat putin, m-am jucat la Tv chiar am atipit putin, intre timp eram ingrijorata ca sonda permanenta nu functiona. Am verifiat-o de cateva ori si amconstat ca nu functioneaza, drept pentru care trebuia sa mi-o scot si sa ma sondez .Organismul meu un rezisa 12 ore pana ajngeam la destinatie. Asa ca imi pregatesc strictul necesar pentru mica interventie. Trebuia sa stau undeva intinsa, asa ca hotarasc sa ma intind, prietena mea inceara sa ma acopere. Nu mi-e rusine, nu ma feresc; e viata mea in joc....bine ca am puterea si pregatirea sa actionez chiar daca o fac pentru prima data. Intr -un final incerc sa o scot era blocata de reziduri, cariere de piatra numai Dumnezeu stie...