vineri, 31 iulie 2009

"Handicapaţii" dăunează grav distracţiei oraşului

Le-au trecut pragul mii de copii în scaune rulante, suferinzi de tetrapareză spastică, autişti, copii cu retard intelectual uşor sau sever. Specialiştii Centrului de recuperare "Motivation", găzduit de căminul cultural al oraşului Bragadiru, i-au pus pe picioare. După ce au respectat contractul cu primăria, renovând clădirea cu mai bine de 100.000 de euro, după ce au construit rampe de acces, lift, au refăcut sală cu sală, au pus termopane, au adus aparatură modernă de peste hotare, reprezentanţii primăriei îşi iau mâna de pe cei care au impresionat colegi de breaslă din ţară şi străinătate, hotărând ca în mai puţin de o lună să îşi ia "handicapaţii" şi să plece.
De şapte ani, acelaşi drum. Zi de zi. Trage de căruţ, îl urcă pe scările căminului cultural din Bragadiru, ia liftul amplasat în mijlocul clădirii şi ajunge la etaj, în sala de recuperare. Nu pregetă. S-a obişnuit cu scâncetele fetiţei care îşi dă ochii peste cap şi care de-abia reuşeşte să îşi tină capul drept. Bărbatul are grijă ca în fiecare dimineaţă să o aducă pe Georgiana la centrul pentru recuperare din oraş. Copila are 10 ani, dar arată ca şi cum ar fi de grădiniţă. La 2 ani a căzut de la balcon. De-atunci nu a mai putut pune piciorul în pământ. Stă culcată mai mereu şi cu greu reuşeşte să se ţină în scaunul cu rotile. Nu poate să vorbească. Gesturile şi chipul i-au devenit aliaţi atunci când vrea să spună însoţitorului ceva. A fost în comă. Părinţii au abandonat-o într-un centru de plasament. "Îndoim mânuţa acum încă o dată, foarte bine!", îi spune cu voce blândă terapeuta. Aceleaşi exerciţii repetate de zeci de ori pe zi. Georgiana se supune. Aşa a ajuns să poată sta în picioare sprijinită, să reducă din rigiditatea corpului. "O singură zi dacă nu ar mai face aceste exerciţii, s-ar prăbuşi toată munca noastră. Toţi cei care sunt aici la noi au fost ca nişte legume. Aici au învăţat să zâmbească, să aibă încredere, să se mişte încet-încet, să cunoască lumea care până acum câţiva ani li se înfăţişa sub forma unui pat dintr-un centru de plasament, pe care stăteau înecaţi în urină, mizerie şi nepăsarea celor din jur", spune cu mâhnire Diana, una dintre terapeutele Centrului comunitar pentru tineri şi persoane cu nevoie speciale "Motivation", găzduit de căminul cultural din Bragadiru.

"O SĂ FACĂ CAZINOU CU MANELE!"
Vreme de 10 ani, centrul şi-a sporit numărul de servicii pentru persoanele cu dizabilităţi, fără să perceapă vreo taxă. Kinetoterapie, masaj de recuperare, terapii de stimulare senzorială, terapii educaţionale şi ocupaţionale. Mihai Chiru are 50 de ani şi este din Bragadiru. În 2001, un accident vascular avea să-i scurgă vlaga din mâna şi piciorul stâng. "Dumnezeu a vrut ca oamenii ăştia minunaţi care lucrează la centru să mă ajute. Mă duceam zilnic la recuperare. Dacă la spitalele bucureştene pe unde am umblat mă ţineau câte o jumătate de oră, aici, la Centru, stăteam şi trei ore. De fiecare dată era cineva lângă mine care mă îndruma. Am făcut progrese imense. Pot să merg, iar mâna o pot ridica, îmi pot mişca degetele. Oamenii aceştia m-au salvat. Mare păcat că trebuie să se mute. Nu o să mai pot face terapie cu ei", îşi varsă năduful nea Mihai. A aflat el că primăria oraşului, care deţine căminul cultural, le-a trimis ordin reprezentanţilor centrului ca până la 9 septembrie anul acesta să se mute în altă parte. Practic, să-şi ia copiii, aparatura, scaunele rulante, rampele pe care le-au construit pentru ei, liftul în valoare de 16.000 de euro, aparatul de urodinamice, "pe care nici Spitalul Panduri nu-l are", şi să plece unde or vedea cu ochii. Motivul, "creşterea accesului populaţiei la informare, educaţie, cultură şi coeziune socială", după cum argumentează autorităţile locale decizia de a "elibera clădirea casei de cultură înainte de termenul expirării contractului la o dată stabilită de comun acord", prin hotărârea trimisă Fundaţiei la data de 11 martie 2009. "Nu cred că o să facă ceva", îşi dă cu părerea nea Mihai. "Poate cazinouri şi manele să pună în locul centrului. Nu se gândesc la copiii ăştia care sunt ajutaţi aici, se gândesc la burţile lor", spune bărbatul în timp ce tristeţea şi mânia se împletesc în vorbele sale.
Sursa; http://www.jurnalul.ro/stire-special/handicapatii-dauneaza-grav-distractiei-orasului-516346.html

Va las pe voi sa comentati...
Domnule Primar , sper sa ajugeti pe prima pagina al ziarelor ...Rusine!

luni, 13 iulie 2009

Ce este asistentul personal?

Am intalnit pe la recuperare , unele cazuri mai grave in care un pacient avea nevoie permanenta de insotitor. In unele cazuri chiar un membru al familie..este angajat legal ca insotitorul persoanei ca dizabilitati. Mare mi afost mirarea cand m-am imprietenit cu o tipa super dulce, care o avea insotitor pe mama care i-a dat viata. Dar ...era tinuta (sper sa nu fiu dura) planta de apartament; nu era scoasa afara de luni de zile, nu era dusa la recuperare,...pentru ca; mama are alte prioritati in viata. Mama se vaita ca e bolnava. Mama renoveaza apartamentu. Mama are de crescut nepotul..Mama are chef de plimbare...Mamei nu ii plac conditiile din spital..Mama nu vrea sa merg ambulatoriu la spital...ca oricum nu mai ma fac bine...Mama in sus...Mama in jos...ea are alte prioritati in viata..Nu pot sa ii spun nimic ca eu o sa am probleme, ma amenintat ca ma da afara .. Stau si ma gandesc oare mama aceasta presupusul insotitor nu ia banii degeaba de la stat. Oare ea nu gandeste, ca prin purtarea ei fata de unele sarcini de servici sa ii spunem...ea ii face rau adultului? Oare ea, mai este mama in sensul bun al cuvantului? Oare mai exita aceea mama pura care si-ar da viata pentru copilul ei? Oare mai exista mame care ar muta munti din loc sa ii fie bine copilului? Nu cumva am ramas eu in urma si nu mai stiu ce inseamna sa fii mama?Oare acestea sunt mame?( scuze daca am gresit ceva , dar mie sila de astfel de mame si mai sunt si platite pentru asta..)
Iar pentru mamele care au in ingrijire un copil cu dizabilitatie fie el mic sau adult, care il cara in fiecare zi la gradinita , scola, liceu..facultate ..pentru ca vrea sa il integreze social..care il priveste nu ca pe un copil bolnav toata stima si respectul... .

Ce este asistentul personal?

Asistentul personal este persoana angajata prin contract individual de munca pentru a se ocupa de persoana cu handicap care nu se descurca singura. Asistentul personal poate fi chiar una din rudele persoanei cu handicap sau poate fi un asistent personal profesionist.
Cine poate beneficia de un asistent personal?

* Persoana cu handicap grav are dreptul, in baza evaluarii sociopsihomedicale, la un asistent personal.
* Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spatiu de locuit, nu realizeaza venituri ori realizeaza venituri de pana la nivelul salariului mediu pe economie poate beneficia de ingrijirea si protectia unui asistent personal profesionist.
* Ingrijirea si protectia adultilor cu handicap grav sau accentuat de catre asistentul personal profesionist se fac pe baza deciziei comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Cine poate fi asistent personal?

Poate fi incadrata cu contract individual de munca in functia de asistent personal persoana care indeplineste urmatoarele conditii:

' are varsta minima de 18 ani impliniti;
* nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni care ar face-o incompatibila cu exercitarea ocupatiei de asistent personal;
* are capacitate deplina de exercitiu;
* are o stare de sanatate corespunzatoare, atestata de medicul de familie sau pe baza unui examen medical de specialitate;
* a absolvit cel putin cursurile invatamantului general obligatoriu, cu exceptia rudelor si afinilor pana la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum si cu exceptia sotului sau sotiei, dupa caz; in situatii exceptionale, la propunerea asistentului social din cadrul aparatului propriu al consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana care urmeaza sa indeplineasca functia de asistent personal, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap poate aproba derogarea de la indeplinirea conditiilor de studii si in cazul altor persoane.

Nu pot detine calitatea de asistent personal persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 7 ani.
Cine angajeaza asistentul personal?

Contractul individual de munca al asistentului personal se incheie cu primaria localitatii de domiciliu sau resedinta a persoanei cu handicap grav, dupa caz, in termen de maximum 30 de zile de la data inregistrarii cererii. Contractul individual de munca se intocmeste in 3 exemplare, cate unul pentru fiecare parte contractanta, iar cel de-al treilea exemplar se transmite directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de 5 zile de la incheierea acestuia.

Contractul de munca al asistentului personal profesionist se incheie de catre directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, sau de catre furnizorii de servicii sociale privati, acreditati in conditiile legii.
Care sunt drepturile asistentilor personali?

Pe perioada ingrijirii si protectiei persoanei cu handicap grav, pe baza contractului individual de munca, asistentul personal are urmatoarele drepturi:

* salariu de baza stabilit potrivit dispozitiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unitatile de asistenta sociala din sectorul bugetar, altele decat cele cu paturi, precum si spor de vechime si alte sporuri aferente acordate in conditiile legii;
* program de lucru care sa nu depaseasca in medie 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamana;
* concediu anual de odihna, potrivit dispozitiilor legale aplicabile personalului incadrat in institutii publice;
* transport urban gratuit, in conditiile legii;
* transport interurban, in conditiile in conditiile legii.

Pe perioada ingrijirii si protectiei adultilor cu handicap grav sau accentuat, asistentul personal profesionist beneficiaza de urmatoarele drepturi:

* salariul de baza stabilit potrivit dispozitiilor legale privind salarizarea asistentului social cu studii medii din unitatile de asistenta sociala din sectorul bugetar, altele decat cele cu paturi, precum si spor de vechime si alte sporuri aferente acordate in conditiile legii;
* un spor de 15% calculat la salariul de baza, pentru suprasolicitare neuropsihica si conditii de munca deosebite in care isi desfasoara activitatea;
* un spor de 15% calculat la salariul de baza, pe perioada in care are in ingrijire si protectie cel putin doua persoane adulte cu handicap grav sau accentuat;
* un spor de 25% calculat la salariul de baza, pe perioada in care are in ingrijire si protectie o persoana adulta cu handicap grav sau accentuat, infectat cu HIV ori bolnav de SIDA;
* consiliere si sprijin din partea specialistilor de la directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, ori a furnizorilor de servicii sociale, in vederea indeplinirii obligatiilor ce ii revin cu privire la ingrijirea si protectia persoanei adulte cu handicap grav sau accentuat;
* decontarea cheltuielilor de transport interurban, cazare si masa, in cazul in care deplasarea se face in interesul adultului cu handicap grav sau accentuat, in conditiile stabilite pentru personalul din sectorul bugetar;
* transport urban gratuit, in conditiile legii.

Care sunt obligatiile asistentilor personali?


Asistentul personal are urmatoarele obligatii principale:

* sa participe, o data la 2 ani, la instruirea organizata de angajator;
* sa semneze un angajament, ca act aditional la contractul individual de munca, prin care isi asuma raspunderea de a realiza integral planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav;
* sa presteze pentru persoana cu handicap grav toate activitatile si serviciile prevazute in contractul individual de munca, in fisa postului si in planul de recuperare pentru copilul cu handicap grav, respectiv in planul individual de servicii al persoanei adulte cu handicap grav;
* sa trateze cu respect, buna-credinta si intelegere persoana cu handicap grav si sa nu abuzeze fizic, psihic sau moral de starea acesteia;
* sa comunice directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de 48 de ore de la luarea la cunostinta, orice modificare survenita in starea fizica, psihica sau sociala a persoanei cu handicap grav si alte situatii de natura sa modifice acordarea drepturilor prevazute de lege.

Asistentul personal profesionist are urmatoarele obligatii principale:


* sa participe anual la instruirea organizata de angajator;
* sa semneze un angajament, ca act aditional la contractul individual de munca, prin care isi asuma raspunderea de a realiza integral planul individual de servicii al adultului cu handicap grav sau accentuat;
* sa presteze pentru adultul cu handicap grav sau accentuat toate activitatile si serviciile prevazute in contractul individual de munca, in fisa postului si in planul individual de servicii;
* sa trateze cu respect, buna-credinta si intelegere adultul cu handicap grav sau accentuat si sa nu abuzeze fizic, psihic ori moral de starea acestuia;
* sa comunice directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de 48 de ore de la luarea la cunostinta, orice modificare survenita in starea fizica, psihica ori sociala a adultului cu handicap grav sau accentuat si alte situatii de natura sa modifice acordarea drepturilor prevazute de lege.

Cine supravegheaza activitatea asistentilor personali?


Serviciul public de asistenta sociala dispune efectuarea de controale periodice asupra activitatii asistentilor personali si prezinta semestrial un raport consiliului local.

Monitorizarea si controlul activitatii de ingrijire si protectie a adultilor cu handicap grav si accentuat de catre asistentul personal profesionist se fac de directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

Legea 448/2006
Prostemcell

Comunicarea si constientizarea dizabilitatii

Atunci cand comunica cu persoanele cu dizabilitati, multe persoane sunt atat de preocupate sa nu le jigneasca fara sa vrea, incat prefera sa reduca la minim interactiunea cu acestea. Acest lucru duce la marginalizarea persoanelor cu dizabilitati.
Vocabular:

Limbajul pozitiv transmite putere si acesta este un lucru extrem de important de retinut atunci cand comunicam cu sau despre persoanele cu dizabilitati. Decenii la rand, persoanele cu dizabilitati au fost etichetate drept "infirme" sau "retardate", si cu ajutorul altor termeni care defineau aceste persoane in mod exclusiv pe baza dizabilitatii lor intr-o maniera negativa. Pe masura ce sustinatorii miscarii de integrare a persoanelor cu dizabilitati au devenit mai influenti in intreaga lume, acest vocabular a evoluat. Una dintre cele mai importante schimbari este practica acceptata pe plan international de a sublinia statului persoanelor cu dizabilitati de persoane inaintea dizabilitatii. Astfel, fraza "persoane cu dizabilitati" se refera mai intai la individ si doar apoi la dizabilitate ca o caracteristica a persoanei. Pe de alta parte, punand cuvantul dizabilitate inainte, de exemplu utilizand termenul "handicapat", se pune accentul exclusiv pe dizabilitatea persoanei respective.


Comunicarea Verbala Si Non-Verbala



1. Comunicarea verbala

Comunicarea verbala se poate realiza prin vorbire, scriere si cantare, vocea fiind elementul esential.

Pentru o comunicare eficienta trebuie tinut cont de :

* Volumul - vorbiti suficient de tare astfel incat sa fiti auzit de ceilalti.
* Viteza expunerii - viteza cu care vorbiti trebuie adaptata dificultatii celor exprimate si nivelului de întelegere al participantilor. Daca se vorbeste prea repede se poate ajunge la confuzie, iar daca se vorbeste prea incet, apare riscul plictisirii auditorului.

Se recomanda sa se varieze viteza cu care se vorbeste, ca si tonul vocii, pentru a fi sigur ca ideile principale au un impact maxim.

" Pronuntia - se recomanda o pronuntare clara.
* Limbaj simplu si clar - punctati ideile simplu, folosind propozitii scurte.
* Entuziasmul - Daca vorbitorul este entuziasmat de subiectul prezentat, va transmite aceasta stare si publicului.
* Emiterea de judecati - este preferat a se evita, intrucat reprezinta o bariera in calea comunicarii eficiente. Evitarea lor duce la o atmosfera relaxata, in care ceilalti se simt liberi sa isi exprime opiniile si sa le asculte pe ale voastre.



2. Comunicarea non-verbala

" Cele mai importante mijloace de comunicare non-verbala sunt gesturile, postura, miscarile corporale, expresiile faciale, privirea, aspectul fizic, limbajul obiectelor, atingerea etc.
* Cele mai multe informatii sunt transmise prin limbajul trupului. El indica ceea ce gandeste si simte o persoana.
*
In folosirea si interpretrea limbajului non-verbal un rol important il are contextul, reprezentat prin spatiu si timp. Comunicarea intre persoane este influentata de distanta interpersonala sau de mediul ambiental.

Gesturi care va intaresc pozitia:



Gestul # Aplecarea capului sau corpului inainte
# Zambirea frecventa
# Mentinerea contactului vizual
# Incrucisarea bratel

Mesajul

* Aplecarea capului sau corpului inainte
* Zambirea frecventa
* Mentinerea contactului vizual
* Incrucisarea bratelor



* Dorinta de a asculta; entuziasm
* Prietenie
* Interes
* Minte deschisa



Gesturi care va submineaza pozitia:

Gestul agitatie
strangerea pumnului
mainile pe piept
privirea indreptata brusc si atintita pe o persoana


Mesajul

* Agitatie
* Strangerea pumnului
* Mainile pe piept
* Privirea indreptata brusc si fixata pe o persoana



* Pierderea interesului
* Frustrare
* Aparare
* Superioritate


Vorbirea In Public



1. Pregatirea unui discurs.

*Intelegerea subiectului de comunicat

Comunicati auditoriului ceva ce acesta poate intelege, fiind cat mai clar. Pentru a realiza acest lucru, trebuie mai intai sa intelegeti dvs. ceea ce comunicati.

* Intelegerea auditoriului

Pentru o comunicare eficienta, transmitatorul si receptorul trebuie sa se inteleaga reciproc.

Descoperiti care sunt punctele comune de interes pe care dvs. si interlocutorul/audienta dvs. le aveti.

* Faceti subiectul de comunicat cat mai interesant. Nu vorbiti ca dintr-o carte. Folositi exemple pentru a ilustra cele spuse.



2. Sustinerea unui discurs

Exista 4 etape:

A. INTRODUCEREA - ar trebui sa fie o povestire care sa atraga atentia si sa trezeasca interesul pentru ceea ce vreti sa prezentati.

B. SUBLINIEREA IDEILOR PRINCIPALE - pentru a putea fi mai usor urmariti pe parcursul expunerii. Poate fi realizata prin punerea unor intrebari la care veti incerca sa raspundenti. Poate fi util sa le scrieti pe o tabla.

C. DISCURSUL PROPRIU-ZIS - va consta din dezvoltarea ideilor principale subliniate la punctul precedent.

D. CONCLUZIA - un rezumat scurt al celor prezentate, dar in nici un caz o repetare.



3. Cum sa incepi si sa inchei un discurs?

Primele cuvinte pe care le rostesti intr-un discurs, trebuie sa duca la:

* Stabilirea unei relatii bune cu publicul
*Captarea atentiei publicului



Stabilirea unei relatii bune cu publicul

In momentul in care incepi sa vorbesti, toata lumea se va uita la tine. Mai presus de toate, trebuie sa fii perceput ca o persoana deschisa, prietenoasa, pentru ca barierele comunicarii sa fie inlaturate.

Cateva sfaturi pentru a arata prietenos atunci cand de fapt esti nervos:

* pregateste-ti discursul foarte bine, astfel incat sa nu fii stresat ca nu stii ce sa spui
* pregateste-ti in special prima propozitie, pentru a nu fi nevoit sa o gasesti atunci
* zambeste, desi poate nu iti vine
* uita-te la public, si nu la usa sau in podea
* fa o pauza inainte de a incepe, pentru a te asigura ca toata lumea este asezata confortabil si pregatita



Captarea atentiei

Cateva moduri de a incepe un speech:

* incepe cu o intamplare personala
* prezinta un lucru interesant, surprinzator
* pune o intrebare: De ce oare sistemul de protectie sociala este ineficace?



In momentul in care ai spus tot ce ti-ai propus, opreste-te, desi poate ca initial ai alocat mai mult timp respectivului subiect. O expunere trebuie sa fie clara si scurta.

Exista cateva modalitati in care puteti incheia un discurs:

* o scurta recapitulare; poate fi util sa punctezi inca o data ideile principale
* o intoarcere la introducere; faceti legatura dintre ideile principale ale discursului si introducere, dupa care incheiati
* incheiati in forta, aratand mult entuziasm.


Ghid Pentru Formularea Intrebarilor



1. Formulati intrebarile clar si concis.

Cu cat intrebarea este mai lunga, cu atat este mai greu de urmarit. La intrebarile scurte se raspunde mult mai usor decat la cele lungi.

2. Nu puneti mai multe intrebari deodata.

Punand mai multe intrebari deodata, creati confuzie. Ascultatorii nu vor sti la care sa raspunda.

3. Lasati o pauza dupa intrebare.

Este nevoie de timp pentru formularea raspunsurilor si pentru a se gandi putin la ceea ce se va raspunde. Daca nu primiti nici un raspuns, nu incercati sa va raspundeti la propria intrebare, ci reformulati-o sau spuneti ceva care sa faca legatura cu o alta problema care urmeaza a fi discutata.

4. Formulati mai curand intrebari deschise decat intrebari inchise.

Intrebarile deschise incurajeaza raspunsurile si incep cu CE, DE CE, CUM.

Intrebarile inchise permit numai raspunsuri prin da sau nu si sunt dirijate sau amenintatoare

5. Evitati intrebari cu continut moralizator sau care implica standarde absolute. (in special daca se refera la relatii interumane, atitudini, valori, obiceiuri, credinte, comportamente).

6. Ascultati raspunsul verbal si observati-l pe cel nonverbal in cazul fiecarei intrebari. Ascultati-va pe dvs. insiva - cuvintele, tonul si inflexiunile vocii - cand puneti intrebarea. Fiti constienti de sentimentele personale, de tensiunile si postura corpului, de miscarea ochilor si mimica. Trebuie simtit climatul din incapere sau atmosfera dintre persoane, ca raspuns la intrebari.

7. Confirmati primirea raspunsurilor. Modul in care reactionati la primirea raspununsurilor poate avea un efect favorabil sau nefavorabil asupra dorintei grupului de a participa, de a se exprima. Incercati sa nu alterati raspunsul cand il reformulati pentru a-l confirma. Intarind raspunsurile fiecaruia, incurajati membrii grupului sa interactioneze.

Leziunea medulara si consecintele ei....

Viata intr-un scaun cu rotile ofera o perspectiva unica. Astfel, pentru o persoana cu lezine a maduvei spinarii, situatie invalidanta, viata devine total diferita fata de cea dinainte, din punct de vedere fizic, profesional, social, relational, psihologic. Pentru multe astfel de persoane, o viata apropiata de normal este totusi posibila. Recuperarea isi propune tocmai acest scop, acela de a ajuta pacientul sa atinga cel mai mare nivel de independenta in conditiile date, folosind la maximum ceea ce i-a mai ramas.

Razboinicii spartani obisnuiau sa ucida chiar din primele zile de viata copiii nascuti bolnavi sau cu diverse handicapuri. Intre timp, ne place sa credem ca lumea a evoluat si cu totii am invatat ca si persoanele cu dizabilitati fizice sau mentale sunt oameni si trebuie, suntem chiar obligati, parca de legi invizibile, sa le respectam dreptul la viata. Multi dintre noi, oameni normali, ii privim ca pe niste ciudatenii si ne ferim, poate inconstient, de ei. Dar nu trebuie in nici un caz sa-i privim cu mila. Pentru ca admiratia e singurul sentiment demn de ei. Daca vrei sa inveti care este reteta pentru un regim de viata optimist, daca vrei sa stii cum e sa pierzi o batalie dar sa castigi un mare razboi, in fine, daca vrei sa intelegi ce inseamna sa te iei la modul obraznic la tranta cu viata, atunci trebuie sa cauti acolo unde durerea se vindeca greu si unde suferinta inca mai bate incapatanata la portile sufletului.
Cand comunicarea s-a intrerupt

Maduva spinarii este calea de comunicare intre creier, pe de o parte, si muschi, receptori, vase si organe, pe de alta parte. Tot aici au sediul reflexele motorii, sexuale, sfincteriene. Fibrele motorii transmit comenzile creierului catre muschi. Prin fibrele senzitive, creierul va fi informat despre modificarile mediului exterior sau ale relatiei organismului cu acesta, iar prin fibrele vegetative se regleaza activitatea reflexa sfincteriana, sexuala, circulatorie, secretorie. Intreruperea legaturilor intre creier si organism dedesubtul leziunii face imposibile comenzile motorii catre muschi, perceptia senzatiilor de la nivelul pielii, muschilor si articulatiilor, perturbarea activitatii reflexe musculare si sfincteriene urmata de incontinenta sau retentie urinara si fecala, disfunctii sexuale (tulburari de erectie, senzitive si ejaculatorii), tulburari circulatorii si de termoreglare.

Simptomele leziunii maduvei spinarii depind de nivelul si de severitatea acestei leziuni. In ceea ce priveste nivelul, cu cat leziunea este situata mai sus, cu atat pacientul va avea o paralizie mai grava. De exemplu, daca fractura vertebrala compresiva s-a produs la nivelul gatului, vor fi paralizate membrele inferioare, cele superioare, dar si muschii toracelui si ai abdomenului care ajuta respiratia, situatie numita tetraplegie. Daca sectionarea s-a produs mai jos, la nivelul toracelui sau al zonei lombare, paralizate vor fi membrele inferioare (paraplegie).

Din punctul de vedere al severitatii, o leziune medulara poate fi completa, producand pierderea totala a miscarii si a senzatiilor dedesubtul sectiunii, sau incompleta, cand persista anumite sensibilitati si un anumit grad de control motor. In general, leziunile partiale se asociaza cu o recuperare semnificativa, pe cand cele complete au un prognostic rezervat din punct de vedere al recuperarii




Complicatii si Solutii

Pentru o persoana paraplegica, dar mai ales tetraplegica viata nu va mai fi niciodata la fel. Toate actele vietii de zi cu zi devin mult mai complicate decat inainte, unele chiar imposibile. Adaptarea la viata cu handicap este lunga si laborioasa.

Ganditi-va numai ca acesti oameni nu isi pierd numai capacitatea de a se deplasa ca mai inainte, dar, de cele mai multe ori, isi pierd si slujba, sotul sau sotia, prietenii, imaginea de sine. Cea mai frecventa reactie in fata acestor privatiuni este depresia, iar multi pacienti ajung sa se sinucida, mai ales in primii zece ani.

Din punct de vedere medical, complicatiile sunt numeroase:

- La nivel urinar, din cauza proastei functionari a vezicii urinare si a pierderii controlului sfincterian, infectiile si litiaza sunt foarte frecvente. Consumul apei in cantitati generoase si folosirea cu regularitate si in conditii de sterilitate a unor sonde pentru evacuarea urinei scad semnificativ riscul complicatiilor urinare de tip litiazic, dar cresc riscul infectiei urinare.

- Datorita pierderii controlului asupra intestinului, pacientul poate avea fie incontinenta fecala, fie constipatie. Folosirea unei alimentatii bogate in fibre si a unor medicamente cu efect de reglare a tranzitului intestinal poate fi utila.

- Escarele, o alta complicatie, sunt produse datorita imobilizarii. La suprafata de contact intre pat sau scaunul cu rotile si piele se exercita o presiune continua fara ca pacientul sa simta si sa isi poata schimba pozitia. Se produce o alterare a circulatiei locale care duce la necrozarea tegumentului. Schimbarea frecventa a pozitiei (la fiecare 2-3 ore) si folosirea unor saltele speciale (cu aer) pot preveni cu succes aparitia acestei complicatii.

- Tromboza venoasa profunda apare tot ca o consecinta a imobilizarii, datorita incetinirii circulatiei venoase la nivelul membrelor inferioare. Riscul este ca cheagurile de sange formate sa se desprinda, sa se propage si sa se opreasca in plamani, provocand embolia pulmonara. Prevenirea se face prin anticoagulante si folosirea ciorapilor compresivi.

- Problemele respiratorii apar deoarece anumiti muschi care ajuta respiratia (abdominali si intercostali) sunt paralizati in cazul leziunilor la nivelul toracelui si gatului. Scaderea ventilatiei pulmonare si dificultatea de a tusi cresc riscul de aparitie a infectiilor pulmonare. Gimnastica respiratorie, imunizarea contra gripei, uneori tratamentul antibiotic al infectiilor pot fi utile sau chiar necesare.

- Disreflexia autonoma este o complicatie de temut la pacientii cu sectiune deasupra vertebrei T7, data de o vasoconstrictie reflexa provocata de un stimul dureros sau iritant care nu poate fi transmis spre creier si modulat de catre acesta. Se produce o crestere importanta a tensiunii arteriale, care poate determina chiar si un accident vascular. In acest caz se recomanda schimbarea pozitiei si eliminarea factorului iritant care, in general, este o vezica plina sau purtarea de haine prea stranse.

- Alte complicatii aparute la acesti pacienti sunt: spasticitatea, osteoporoza, disfunctiile sexuale, infertilitatea, obezitatea, durerea de suprasolicitare.
Tratament si Reabilitare

In momentul actual nu exista solutii medicale pentru refacerea zonei de maduva lezate, desi exista echipe medicale care studiaza posibilitatea grefarii nervoase, implantul de celule stem, implantul de dispozitive electrostimulante la nivelul maduvei. Exista premise ca astfel de terapii vor fi posibile in urmatorii ani.

O interventie chirurgicala prompta pentru consolidarea fracturii creste rata supravietuirii si scade numarul leziunilor complete. Tratamentul ulterior vizeaza in special prevenirea si tratamentul complicatiilor discutate mai sus.

Din punctul de vedere al recuperarii, scopul, asa cum am amintit, este de a oferi un grad cat mai mare de autonomie prin folosirea la maximum a ceea ce a ramas sanatos si invatarea anumitor strategii compensatorii.

In functie de gradul de paralizie, pacientul poate invata sa-si faca transferurile din pat in fotoliul rulant, din fotoliu pe scaunul de toaleta, poate contribui la realizarea sondajului pentru evacuarea urinii, poate lucra la antrenarea anumitor grupe musculare utile pentru facilitarea anumitor acte mai solicitante (de exemplu tricepsii brahiali necesari in realizarea transferurilor) si pentru conservarea mobilitatii articulare, poate participa la anumite activitati sportive adaptate; i se poate face educatia in ceea ce priveste complicatiile si modalitatile de prevenire, consiliere psihologica pentru adaptarea la handicap, consiliere vocationala pentru reinsertia sociala si profesionala si este necesara adaptarea domiciliului.

In special pentru leziunile joase, o viata cat mai apropiata de normal este posibila odata ce pacientul si-a acceptat situatia si s-a decis sa faca totul in acest sens. Cei care au reusit acest lucru sunt adevarati eroi, care au reusit sa invinga limitele, si merita toata aprecierea si incurajarea.

Pentru integrarea in societate, cresterea accesibilitatii la mijloacele de transport in comun, magazine si institutii este imperativa, precum si modificarea atitudinii populatiei fata de persoanele cu dizabilitati.

http://www.prostemcell.ro/

sâmbătă, 11 iulie 2009

Trenul vietii...


( am gasit povestea pe net...si imi este foarte asemanatoare...)
Viata este ca o calatorie cu trenul: Urcam si coborim des, exista accidente, surprize placute la unele statii si tristete adinca la altele. Atunci cind ne nastem si urcam in tren, intilnim oameni despre care credem, ca ne vor insoti pe tot parcursul calatoriei noastre: parintii nostri. Din pacate adevarul este altfel. Ei coboara la o statie si ne lasa pe noi fara dragostea si atasamentul lor, fara prietenia si compania lor. E drept ca in tren urca alte persoane care vor ocupa un loc important in calatoria noastra. Acestia sunt fratii nostrii, prietenii nostrii si acei oameni minunati pe care ii iubim. Unele dintre aceste persoane care urca in tren, privesc calatoria ca o plimbare scurta. Altii gasesc numai tristete pe parcursul calatoriei. Si mai exista si altii in tren, care sunt permanent prezenti si gata de a oferii ajutorul lor celor care au nevoie de el. Unii lasa in urma lor cind coboara un dor vesnic...Unii urca si coboara, si noi abia i-am observat. Ne mira faptul ca unii pasageri, pe care ii iubim cel mai mult, se muta in alt vagon si ne lasa singuri in aceasta etapa a calatoriei noastre. Bineinteles noi nu ne lasam opriti si ne straduim sa-i gasim si sa ne inghesuim sa trecem si sa ne mutam in vagonul lor. Din pacate, uneori nu ne putem aseza linga ei, deoarece locul de linga ei este deja ocupat. Nu face nimic, asa este calatoria: plina de provocari,vise,fantezii, sperante si despartiri.....dar fara intoarcere. Deci trebuie sa facem calatoria in felul cel mai bun posibil. Sa incercam sa iesim la capat cu cei care calatoresc impreuna cu noi, si sa cautam ceea ce este mai bun in fiecare dintre ei... Sa ne aducem aminte, ca in oricare etapa a calatoriei poate exista un tovaras de-al nostru care sa ezite si care probabil are nevoie de intelegerea noastra.Si noi vom sovai des si va exista cineva care sa ne inteleaga. Misterul cel mare al calatoriei, este ca nu stim cind vom cobori definitiv din tren si nici cind vor cobori cei ce calatoresc alaturi de noi, nici macar cel care sta pe locul de linga noi. Cred ca o sa fiu cuprinsde duiosie atunci cind cobor definitiv din tren.....Da, cred acest lucru. Despartirea de citiva prieteni pe care i-am intilnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am sperantaca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe careinca nu le-au avut atunci cind au urcat in tren. Ceea ce ma va face fericit, este gindul ca si eu am avut partea mea in sporirea bagajelor lor si in cresterea valorii acestora. Dragi prieteni, noi sa ne straduim sa avem o calatorie buna si ca la sfirsit sa putem spune ca a meritat osteneala. Sa incercam sa lasam dupa noi, cind coborim, un loc gol care lasa dor si amintiri frumoase la cei care calatoresc mai departe.Cei care sunt parte a trenului meu le doresc CALATORIE PLACUTA.

Anatomia sistemului nervos central..!

1.1.3.1. Măduva spinării este gazda neuronilor motori periferici, efectorii motilităŃii reflexe voluntare si automate; deci indiferent de nivelul de unde porneste impulsul motor (receptor, cortex motor sau respectiv structuri extrapiramidale) aceasta îsi găseste finalitatea pe neuronul somatomotor în coarnele anterioare, de unde prin rădăcina anterioară a nervilor spinali determină contracŃii musculare de diferite tipuri. Măduva spinării este cale de trecere pentru căile ascendente - la acest nivel excitatia senzitivă putând fi integrată în arcul reflex sau transmisă spre etapele superioare, precum si pentru căile descendente sau subcorticale.
În contextul functionalitătii măduvei spinării ca centru reflex - cu cele două tipuri fundamentale de arcuri si acte reflexe (mono si polisinaptice), se impune cunoasterea: tipurilor de neuroni medulari (somatomotori, senzitivi- simpatici si parasimpatici, visceromotori) si a nervilor spinali., situaŃiilor în care organismul foloseste aceste tipuri de reflexe, buclei gama, fasciculelor ascendente si descendente - al căror traiect se va urmări în etajele superioare.
1.1.3.2. Trunchiul cerebral se doreste într-adevăr privit ca o prelungire a măduvei spinării nu numai atât sub aspect morfologic cât si ca funcŃionalitate. El continuă pe de o parte să dea trecere căilor
ascendente si descendente, iar pe de altă parte funcŃionează reflex (pe baza unor arcuri reflexe ce implică nervii cranieni) ca centri de comandă pentru efectori (muschi, glande, functii metabolice) si ca centri de integrare a aferentelor senzitive (care la fel ca si în cazul măduvei pot fi încadrate în arcuri reflexe sau pot fi transmise etajelor superioare).
La fel ca si în cazul neuronilor somatomotori medulari si neuronii din nucleii somatomotori a trunchiului cerebral sunt unicii beneficiari ai impulsurilor motorii voluntare, automate sau reflexe (în acest ultim caz, datorită conexiunilor realizate în mare măsură prin fasciculul de asociatie longitudinal medial,.există posibilitatea ca aferenta să se realizeze prin fibrele senzitive ale unui anume nerv cranian, iar efereta prin fibrele motorii ale altui nerv cranian).
Nucleii proprii ai trunchiului se raportează la semnificatia lor functională, dată în principal de conexiunile lor, putând fi:
- deutoneuroni ai căii sensibilitătii proprioceptive constiente (nucleii gracili si cuneat);
- cale de legătură cu cerebelul (nucleul cuneat accesor) sau cu cerebelul si măduva (complexul olivar)
realizându-se interconexiunea între sistemul extrapiramidal si cerebel, intervenind astfel în reglarea tonusului muschilor de acŃiune si a celui postural;
- cale motorie secundară (nucleii pontini);
- statie de releu a căii acustice (corpul trapezoid);
- reglatori ai miscării voluntare si a tonusului muscular (substanŃa neagră);
- reglatori ai mecanismelor de feed-back cerebelos (nucleul rosu);
- realizatori ai reflexelor oculo- si cefalogire în legătură cu excitatiile vizuale si acustice si ai coordonării miscării sinergice oculare (lama tectală).
Apartenenta unor nuclei proprii la căile extrapiramidale este evidentă, însă subliniem că acesti nuclei nu numai că constituie punctul de plecare a unor fascicule extrapiramidale, ci sunt conectati cu structurile superioare extrapiramidale si chiar corticale (vezi nucleii pontini si cele trei fascicole corticopontine).
La nivelul trunchiului cerebral se impune aprofundarea nucleilor echivalenŃi somatomotori, somitici si branhiali, somatosenzitivi visceromotori si viscerosenzitivi cu aferentele si eferenŃele lor, cunoastere ce permite după stabilirea originii reale si aparente, asimilarea nervilor cranieni cu origine la
nivelul trunchiului cerebral (III – XII).
Fasciculele senzitive ale trunchiului cerebral sunt fie continuare a celor medulare, fie cu origine în trunchi, constituind căi ale sensibilitătiilor extero si proprioceptivă cu destinatie talamus si apoi scoartă cerebrală prin lemiscul medial.
Fibrele descendente ale trunchiului cerebral au în principal origine corticală conducând motilitatea voluntară, fasciculul piramidal (direct si încrucisat) si geniculat precum si motilitatea involuntară fiind vorba de fibre ce se termină pe nucleii proprii de unde pleacă apoi alte fibre spre cerebel si retrograd spre
scoarŃa cerebrală sau spre măduvă si apoi muschi sau spre nucleii somatomotori si apoi muschi.
1.1.3.3. Cerebelul – studiul său implică cunoasterea configuraŃiei externe, întelegând prin aceasta puntile constitutive (vermis, emisferele cerebeloase, incizuri), fetele cerebelului si mai ales pedunculii cerebelosi - ce reprezintă căile de legătură aferente si eferente cu regiunile învecinate.
ConfiguraŃia internă este importantă sub 2 aspecte: structura macroscopică a substranŃei cenusii (respectiv cei 4 nuclei cenusii) si albe, iar pe de altă parte structura microscopică a substantei albe (straturile molecular, ganglionar si granulos).
Complexitatea functională a diferitelor formatiuni cerebeloase se corelează direct cu conexiunile acestora si cu aparitia lor pe scara filogenetică: arhicelebelul - locul unde ajung excitatiile din sistemul vestibular; paleocerebelul - locul unde ajung excitatiile din mezencefal si hipotalamus; neocerebelul - legatura cu emisferele cerebrale si olivele bulbare.
1.1.3.4. Diencefalul - importanta acestei regiuni rezidă, la fel ca si în cazul altor regiuni ale S.N.C.-ului, din conexiunile nucleilor talamici si hipotalamici cu regiunile asociate acestor regiuni, realizate prin căi aferente si eferente.
1.1.3.5. Scoarta cerebrală implică cunoasterea configuratiei externe (santuri, fisuri, girusuri) studiate pe fete, structura microscopică si mai ales câmpurile corticale, cu accente pe câmpurile piramidale si pe ariile extrapiramidale ale neopaliumului si pe zona sensibilitătii din girul postcentral al lobului
parietal.
Importante sunt si cunoasterea nucleilor cenusii ai telencefalului, regiunea sublenticulară si ubtalamică albă a telencefalului (sistemul comisural).
VascularizaŃia encefalului cuprinde: circulatia arterială, sistemul carotidian, sistemul membranobazilar si poligonul Willis, distributia arterială la nivelul encefalului, arterele bulbului, puntii si a emisferelor cerebrale, circulatia venoasă si sistemul capilar.
Un alt capitol de studiat este circulatia lichidului cefalorahidian si spatiile sale anatomice (pânzele si plexurile coroide si sistemul ventricular).
Căile de conducere din sistemul nervos cerebrospinal reprezintă corolarul S.N.C., studiat initial pe etape, dorindu-se o vedere de ansamblu de la receptori la scoarta senzitivă si de la cortexul motor la efectorii musculari - pentru mobilitatea voluntară si automată.
1.1.4. Anatomia organelor interne
Se are în vedere o abordare pragmatică, sintetică si analitică, insistându-se asupra problemelor de lobulatie si segmentatie (a organelor gen plămâni, ficat), structurii si functionalitătii inimii (sensul circulatiei intracardiace, sistem valvular, excitoconductor) marii si micii circulatii, topografiei peretelui abdominal si perineului, drenajului limfatic, inervatiei si vascularizatiei organelor. Scopul este de a privi în ansamblu asupra splanhnologiei, punând accent pe functionalitate, localizare si raporturi si nu atât pe structura histologică a diferitelor organe, aparate si sisteme.
1.2. Bazele fiziologice ale kinetoterapiei
1.2.1. Fiziologia generală
1.2.1.1. Aparatul cardio-vascular asigură transportul sângelui în organism. Din punct de vedere al sângelui interesează: elemente constitutive, proprietăŃile fizice (culoare, temperatură, densitate, vâscozitate, gust, miros), proprietătile chimice (pH-ul, presiunea osmotică, presiunea coloidosmotică), functiile (nutritivă, excretorie, respiratorie, de termoreglare, imunitară, mentinerea echilibrului acido-bazic si mentinerea echilibrului osmotic). Se insistă asupra aspectelor de:
 Coagulare a sângelui – proces biochimic complex în cursul căruia sângele trece din starea lichidă întro stare semisolidă; are 4 faze si se produce doar în cazuri patologice.
 Hemostază – proces de oprire al sângerarii, atunci cand arborele vascular a fost lezat; în acest proces participă pe lângă sânge, vasele sanguine si sistemul nervos.
 Grupe sanguine – în functie de prezenŃa aglutininelor sau aglutinogenilor pe membrana hematiei sau în plasma sanguină se disting patru grupe (0, A, B si AB); importantă deosebită în transfuziile de sânge.
 Factor Rh – spre deosebire de sistemul AB0 nu este prezent în plasmă în mod normal; persoanele care au factorul Rh sunt Rh+ (85%) iar cele care nu au, sunt Rh- (15%).
 Circulatie a sângelui – asigurată prin activitatea inimii si sistemul circulator (artere, vene, capilare).
 Ciclu cardiac – ansamblul fenomenelor mecanice care duc la expulzarea sângelui din cavitătile
cardiace.
 Zgomote cardiace – fenomene mecanice produse de deplasarea sângelui, miscarile peretilor cardiaci si ale valvulelor cardiace; pot fi auzite aplicând urechea pe peretele toracic sau cu ajutorul stetoscopului.
 Electrocardiogramă – înregistrarea grafică a activităŃii electrice a inimii; este alcatuită din unde (P, Q, R, S, T), segmente (PQ, ST, TP) si intervale.
 Presiune sau tensiune arterială – presiunea cu care este expulzat sângele în artera aorta si ramurile sale;. măsurată prin înregistrarea diferenŃei de presiune a sângelui din artera humerală si aerul introdus în manseta tensiometrului; ea depinde de debitul cardiac, forta de contractie a miocardului, elasticitatea peretelui arterial, rezistenta periferică arterială; valorile normale ale presiunii arteriale
sistolice sunt cuprinse între 120-150 mm.Hg.) iar cele ale presiunii arteriale diastolice cuprinse între 60-90 mm.Hg (variază functie de vârstă, conditii meteo, altitudine, pozitie corporală, sex); cresterea constantă a tensiunii peste valorile normale duce la suspiciunea de hipertensiune arterială.
 Puls arterial – expansiuni (vibratii) ritmice ale peretilor arterelor cauzate de coloana sanguină, urmare a expulziei sângelui din inimă; se consideră normal un puls amplu, bine bătut si ritmic, de 62-72 bătăi/min. la bărbat si 68-78 bătai/min. la femei.
 Vase limfatice – situate în spatiile libere ale sistemului lacunar (interstitial) îsi au originea în capilarele limfatice; circulatia limfatică se desfasoară într-un singur sens - de la periferie spre centru; ganglionii limfatici sunt interpusi pe căile limfatice si au rolul de a opri invadarea organismului de corpuri
străine.
Activitatea inimii si a vaselor sanguine se gaseste sub influenta SNC.
1.2.1.2. Respiratia – realizează schimburile gazoase dintre organism si mediul înconjurător prin 3 procese fiziologice:
 respiratia externă (pulmonară) alcătuită la rândul ei din ventilatia pulmonară (prin care se realizează inspiratia si expiratia) si schimburile gazoase la nivelul alveolelor pulmonare (pe baza diferentei de presiune a gazelor din capilarele sangvine si acinii pulmonari);
 transportul gazelor prin sânge se face sub forma legăturilor labile cu hemoglobina: oxihemoglobina (oxigen legat) si carbohemoglobina (dioxid de carbon legat)
 respiratia internă sau tisulară prin care tesuturile absorb din sânge cantitatea de O2 necesară si cedeaza surplusul de CO2; cantitatea de O2 absorbită, respectiv de CO2 cedată, pe unitatea de timp depind de fluxul sanguin prin Ńesutul respectiv si de diferenta de presiune parŃială a acestor gaze (din sânge si tesuturi).
Reglarea respiratiei se realizează pe cale nervoasă, reflexă si umorală.
1.2.1.3. Termoreglarea – functia fiziologică de păstrare constantă a temperaturii corpului; se realizează prin termogeneză (producere de caldură) si termoliză (pierdere de caldură prin: conductie,convectie, raditie si evaporare).
1.2.1.4. Digestia – realizată la nivelul tubului digestiv, constă în descompunerea substantelor alimentare complexe în unele mai simple (care pot fi metabolizate de organism), prin actiunea mecanică si chimică asupra alimentelor.
Digestia începe în cavitatea bucală, unde alimentele sunt sfărâmate (triturate) si amestecate cu saliva. Aici se formeaza bolul alimentar care este înghitit (deglutitia - cu cele 3 faze: bucală, faringiană si esofagiană) si ajunge în stomac.
La nivelul stomacului se secretă sucul gastric care actionează asupra bolului alimentar pe care îl descompune în substante usor absorbabile. Prin activitatea mecanică asigurată de muschii netezi ai peretelui stomacului, aceste substante sunt împinse în intestinul subtire - organul prin care se face absorbtia alimentelor în sânge. Resturile nedigerate trec în intestinul gros si apoi sunt eliminate prin actul
defecatiei.
Glandele anexe ale tubului digestiv, ficatul si pancreasul, secreta bila, respectiv sucul pancreatic, ce contin enzime si fermenti care ajuta la digestie
1.2.1.5. Metabolismul – asigură schimbul permanent de materie si energie între organism si mediul înconjurător. Are 2 laturi (care în organismul sănătos sunt în echilibru):
 descompunerea si degradarea substantelor complexe până la „pietrele de constitutie”, simple (dezasimilatie sau catabolism);
 asimilatia/anabolismul, orientat spre sinteze complexe, care duc la compusi macromoleculari proprii organismului uman.
Metabolismul bazal reprezintă cantitatea minima de energie necesară întreŃinerii functiilor vitale, valoarea lui fiind de aproximativ 40 Kcal/m2/oră (Ex.: bărbat, cu o suprafată corporală medie, în 24 ore = 1600-1700 kcal). Metabolismul bazal suferă variatii în functie de vârstă, înăltime, greutate, sex,graviditate, activitate sportivă, condiŃii de climat si presiune barometrică.
Metabolismul energetic reprezintă cheltuielile energetice proportionale cu activitatea musculară.
1.2.1.6. Excretia – functia prin care se elimină din organism produsele de dezasimilatie,substantele în exces si cele străine organismului (medicamentele, etc.). Se realizează cu ajutorul rinichilor care sunt organele principale de epurare a organismului si mentinere a homeostaziei mediului intern.
Unitatea morfologică si functională a rinichiului este nefronul, alcătuit din glomerulul renal (realizează filtrarea) si tubul urinifer (unde au loc secreŃia si reabsorbtia selectivă a apei, glucozei, clorurii de sodiu).
În urma acestor procese se formeaza urina care este depozitată în vezica urinară si eliminată din organism prin procesul mictiunii.
1.2.1.7. Glandele cu secretie internă – secretă în fluxul sanguin substante cu actiune specifică (hormoni) care accelerează sau frânează ritmul activitătii majoritătii organelor corpului.
 La nivelul hipofizei se secretă:
· în adenohipofiză – hormonii de crestere (somatotrop), de stimulare a productiei de hormoni
corticosuprarenali (ACTH – adrenocorticotrop), de stimulare a secretiei hormonului tireotrop (TRH), de stimulare a secretiei de hormoni gonadotropi;
· în lobul posterior (neurohipofiză) – ocitocina si vasopresina (adiuretina - ADH).
 Glanda tiroidă secretă hormoni care intervin în stimularea proceselor metabolice din organism.
 Glandele paratiroide secretă parathormonul, cu rol în metabolismul calciului si al vitaminei D.
 Glandele suprarenale secretă:
· în corticosuprarenală: mineralocorticoizi (mentin echilibrul hidromineral), glicocorticoizi(actionează asupra metabolismului glucidic), androgeni sau steroizi (conferă caracterele sexuale secundare).
· în medulosuprarenală: adrenelina (epinefrina), noradrenalina (norepinefrina) si
izopropilnoradrenalina, toate actionând asupra muschilor netezi ai peretilor vaselor (produc constrictie), asupra inimii (cresc forta, amplitudinea si frecventa contractiilor), asupra plămânilor (inhibă musculatura bronhiilor si măresc diametrul căilor respiratorii), asupra glicemiei (o cresc),asupra nivelul muschilor scheletici (prelungesc contractia), asupra centrilor vegetativi superiori(măresc tonusul).
 Pancreasul endocrin secretă insulina (efect hipoglicemiant) si glucagonul (efect hiperglicemiant).
 Timusul (glanda copilăriei) are rol în imunitatea organismului.
Activitatea tuturor glandelor cu secretie internă se afla sub controlul SNC, respectiv al hipotalamusului.
1.2.1.8. Muschii – din punct de vedere al functiei pot fi clasificati în 3 categorii:
 scheletici sau striati (asigură configuratia externă a organismului, mentinerea posturii normale si deplasarea lui);
 netezi (asigură motricitatea organelor interne);
 miocardul (muschiul inimii) este o formă intermediară, asemănătoare structural cu muschii scheletici si functional cu cei netezi.
Contractia musculară stă la baza miscării si se realizează datorită prezentei în structura fibrei scheletice a proteinelor contractile - actina si miozina., iar în secundar - actomiozina si tropomiozina. Ionii de calciu favorizează activitatea ATP (acid adenozintrifosforic), iar ionii de magneziu o inhibă.
În urma aplicării unui excitant cu valoare prag (liminală) muschiul va răspunde cu o contractie unică numită secusă musculară. Excitarea unui muschi scheletic cu doi sau mai multi stimuli supraliminali poate avea efecte diferite, în funcŃie de intervalul de timp dintre stimuli, producându-se o contractie tetanică incompletă sau completă.
Bioenergetica contractiei musculare cuprinde principalele transformări metabolice care au loc în timpul contractiei si duc la eliberarea de energie necesară tuturor celulelor.
Contractia musculară are 2 componente:
 cresterea tensiunii interne a fibrelor musculare (componentă obligatorie) → contracŃie izometrică;
 scurtarea fibrei musculare → contractie izotonică.
În urma contractiilor izotonice sau izometrice efectuate sistematic, se dezvoltă fibrele musculare atât prin cresterea lor în volum (hipertrofie), cât si prin influentarea raportului dintre fibrele rosii si cele albe (si implicit a caracteristicilor de contractie ale muschiului respectiv).
1.2.1.9. Sistemul nervos – are două functii fundamentale: reflexă si de conducere.
Excitatia apărută la nivelul receptorilor se transformă în influx nervos, care este apoi transmis ca informatie spre centrii nervosi, unde va fi prelucrată si analizată pentru a se reîntoarce la organele efectoare sub formă de comandă. Conducerea influxului nervos se desfasoară după anumite legi (legea integritătii fiziologice a nervului, legea conducerii izolate, legea conducerii bilaterale, legea actiunii polare a lui Pflüger). Parametrii excitabilitătii sunt: tensiunea prag (intensitatea curentului măsurat în miliamperi - reobaza), timpul necesar trecerii curentului prin Ńesut si bruschetea curentului excitant.
Fenomenele electrice ale activitătii nervoase – activitatea nervilor este însoŃită de modificări ale potentialului electric de la suprafata externă si internă a membranei celulare. Astfel, în timpul repausului există o diferentă de potential permanentă denumită potential de repaus (PR). Prezenta lui se explică prin
faptul că, la nivelul celulelor, membrana are o permeabilitate selectivă pentru diversi ioni, fiind chiar impermeabilă pentru unii dintre ei. În timpul activitătii neuronului, suprafata care se găseste în stare de excitatie este electronegativă, fată de restul celulei aflate în repaus. În acest caz diferenŃa de potential între
cele două suprafete se numeste potential de actiune (PA).
Sinapsele (legăturile între neuroni), după locul de contact, sunt: axosomatice (axon - corp celular),axodendritice (axon - dendrite), axoaxonale (axon - axon).
Reflexul este un răspuns involuntar si stereotip la un stimul particular.
Efectele complexe ale reflexelor polisinaptice produse de stimuli exteroceptivi au fost demonstrate de Flüger si poartă numele de «Legile reflexelor exteroceptive».
1) Legea unilateralitătii reprezentată de flexia homolaterală;
2) Legea iradierii reprezentate de: - extensia heterolaterală, flexia homolaterală;
3) Legea iradierii longitudinale: reacŃia în oglindă a membrelor superioare la răspunsul celor inferioare
prin încrucisare;
4) Legea generalizării: contractia tuturor grupelor musculare.
După mai multe repetitii ale reflexului apare fenomenul de oboseală datorat epuizării
neurotransmitătorilor sinaptici. Ca urmare a acestei oboseli apare fenomenul de rebound (revenire) – un al doilea reflex determină un răspuns crescut al antagonistului.
1.2.2. Fiziologia efortului
Reprezintă o parte a fiziologiei care se ocupă cu modificările care au loc la nivelul aparatelor si sistemelor în timpul efortului si la distanŃă.
1.2.2.1. Forma sportivă – stare fiziologică calitativ si cantitativ superioară caracterizată prin: nivel ridicat al sanogenezei, stare de nutriŃie corespunzătoare, dezvoltare fizică si a capacitătii de efort foarte bună, capacitate de refacere naturală foarte bună.
Forma sportivă include starea de start cu cele 3 forme ale ei:
- „gata de start” – stare pozitivă, în care sportivul este dornic de a începe competitia, se simte pregătit fizic si psihic, are o dorintă mare de victorie;
- „febra de start” – stare negativă, în care sportivul este agitat, pentru el competitia a început deja, nu se poate concentra;
- „apatia de start” – stare negativă, cu sportiv nepăsător, obosit.
Forma sportivă se poate atinge de 2 maximum 3 ori pe an, cu conditia efectuării unui antrenament stiintific condus si o refacere adecvată.
1.2.2.2. Antrenamentul la altitudine medie – (1800 - 2400 m) este benefic în special pentru sporturile de andurantă, în conditiile în care durata antrenamentului este cuprins între 14-28 zile. În conditii de altitudine are loc scăderea presiunii atmosferice (hipobarism), scăderea presiunii partiale a oxigenului (hipoxie), intensificarea fenomenelor electrice si a curentilor de aer, cresterea cantitătii ionilor negativi si în special a cantitătii de ozon din atmosferă, conditii ce duc la următoarele modificări adaptative: uscăciunea mucoaselor, senzatia de urechi înfundate, tahicardie, cresterea frecventei respiratorii, senzatia de oboseală. Aceste fenomene persistă 7-10 zile după care intervine adaptarea sau
aclimatizarea la noile conditii prin cresterea cantitătii de hemoglobină si a numărului de hematii din sânge (rezultând îmbunătătirea capacitătii de efort aerobe).

Bazele Kinetoterapiei

Obiective:
Studiind acest capitol un kinetoterapeut trebuie:
· să cunoască structura si funcŃiile aparatelor si sistemelor organismului uman;
· să înŃeleagă relatiile morfo-functionale si mecanismele care generează si sustin capacitatea de miscare ca factor de relationare cu mediul;
· să fie în măsură să formuleze o explicatie si o descriere coerentă, stiintifică si în detaliu a oricărui act motric.
Continut:
1.1. Bazele anatomice si biomecanice ale kinetoterapiei
1.1.1.Anatomia aparatului locomotor
1.1.2. Biomecanica aparatului locomotor
1.1.3. Anatomia sistemului nervos central
1.1.4. Anatomia organelor interne
1.2. Bazele fiziologice ale kinetoterapiei
1.2.1.Fiziologia generală
1.2.2.Fiziologia efortului
1.3. NoŃiuni de kinetologie
1.3.1. NoŃiuni. Terminologie
1.3.2. Bazele generale ale miscării
Cuvinte cheie: anatomie, fiziologie, biomecanică, kinetologie.
1.1. Bazele anatomice si biomecanice ale kinetoterapiei
1.1.1. Anatomia aparatului locomotor
Referitor la acŃiunile unui singur muschi se vizează:
- actiunea sa principală si acŃiunile secundare;
- dacă e uni-, bi- sau pluriarticular cu posibilitatea de a fi într-una din articulatii muschi motori
principali, iar în alte articulatii muschi motori secundari;
- actiunea dinamică a muschiului cu posibilitatea inversării punctului fix (se specifică contractia dinamică cu punct fix pe unul din oasele articulare si ce anume actiune se realizează prin această
contracŃie);
- vizualizarea actiunii muschiului în lungul axului de miscare (Ex: dorim să stabilim dacă muschiul este flexor sau extensor; se priveste articulatia/articulatiile respectivă în lungul axului transversal - din
lateral în acest caz; se stabileste punctul fix si implicit segmentul liber; se scurtează muschiul si se stabileste sensul de deplasare a segmentului liber).
Ca metode de abordare sintetico-analitice recomandăm întocmirea schemei de actiune a
muschiului o dată în varianta descriptivă si apoi în varianta superschematică (segmente reprezentate prin drepte, segmentul fix, axe articulare prin vectori, punctul fix si direcŃia de scurtare). Pe baza schematizării se oferă posibilitatea realizării pârghiei osteomusculare cu analiza elementelor acestei pârghii. Această
analiză va permite deducerea clară a motivelor pentru care un muschi este mai „bun” flexor, extensor,
abductor etc, într-o anumită articulatie decât un alt muschi cu aceeasi actiune sau de ce un muschi este motor principal si nu secundar precum si a particularitătilor biofunctionale ce diferentiază muschii motori principali de cei secundari cu aceeasi actiune; se permite astfel o ierarhizare chiar în cadrul muschilor motori principali sau secundari cu aceeasi actiune.
Odată cu asimilarea actiunilor musculare apare evidentă notiunea de muschi sau grupe muscular agoniste sau antagoniste, dar se subliniază aspectul conform căruia doi muschi antagonisti pot actiona sinergic în realizarea unei anumite acŃiuni, acest sinergism fiind dat de finalitatea acŃiunii pentru care cei doi muschi antagonisti acŃionează, fapt usor evidentiabil în cazul activitătii statice. În cazul muschilor cu incidente variabile fată de axele de miscare există posibilitatea ca doi muschi să actioneze în acelasi sens într-un plan, dar să fie antagonisti în ceea ce priveste cuplurile de miscări executate într-un alt plan de acesti doi muschi (Ex: ambii muschi sunt flexori dar unul este adductor, iar altul abductor). Urmează apoi
actiunea statică a muschiului ce se realizează prin contractia izometrică a acestuia si importanta acestei actiuni: Ce se realizează? Ce stabilizează? Ce postură fixează? Când se întâmplă?
Finalitatea acestui tip de abordare, după parcurgerea tuturor articulatiilor si a muschilor motori, este de a se avea o imagine de ansamblu clară asupra posibilitătilor de realizare a miscărilor în articulatii, a muschilor motori principali si secundari, a posibilitătii suplinirii actiunii muschilor efectori principali de către muschii secundari, a rolului acestor muschi în dinamică, locomoŃie, statică si postură cu sansa elaborării prin modelele schematice arătate mai sus, a lanturilor cinematice, a implicării musculoarticulare în realizarea poziziilor, miscărilor, exercitiilor, etc.
Ca modalitate de asimilare recomandăm studierea pe segmente (nu topografică): oasele ce formează suprafetele articulare, articulatiile dintre oase si muschii ce actionează în acea articulatie.
1.1.1.1. Osteologie – situarea osului, tipul său, orientarea lui, elemente descriptive insistându-se pe suprafetele articulare si pe elementele articulare ce servesc ca insertie de origine sau terminatie pentru muschi, raporturile vasculo-nervoase importante în traumatisme.
1.1.1.2. Miologie – regiunea din care face parte muschiul, insertia de origine, direcŃia fibrelor musculare fată de principalele axe de miscare, articulatia sau articulatiile peste care trece, insertia terminală, actiunile muschiului rezultate din direcŃia sa faŃă de axe cu întocmirea schemei de actiune si analiza pârghiei, inervatia muschilor (nerv, plex, neuromer). Se specifică raporturile cele mai importante.
Sugerăm abordarea duală: o dată cu regiunea din care face parte si apoi prin prisma acŃiunilor sale
(Ex: muschiul adductor mare ca muschi al regiunii mediale a coapsei apoi ca extensor principal, adductor
principal, flexor secundar, rotator etc).
AcŃiunea muschilor se interpretează nu numai ca miscare de rotatie în jurul axelor, fiind important si momentul în care intervine contracŃia statică sau dinamică cu punctul fix pe unul din oase (segmente) în locomotie, statică, postură, precum si finalitatea acestei miscări (Ex: contractia dinamică a gluteului mijlociu si mic cu punct fix pe femur realizează abductia pelvisului, adică înclinarea sa de partea
membrului de sprijin cu importantă în mers si deducerea posibilitătilor de suplinire a acestei miscări prin actiunea altor muschi abductori ai coapsei: poate tensorul? poate fasciculele superioare ale gluteului mare?).
În abordarea regională a musculaturii un plus de înŃelegere si gândire analitică aduce prezentarea tabelară a muschilor incluzându-se în aceste tabele denumirea musculară, regiunea din care fac parte, originea, terminaŃia, acŃiunile muschilor si inervaŃia.
1.1.1.3. Artrologie – cuprinde denumirea articulatiei si ce oase sunt articulate. Tipul articulatiei din punct de vedere functional (sinartroze, amfiartroze sau diartroze precum si după tesutul de legătură în cazul sinartrozelor).
Diartrozele – vor fi clasificate după numărul gradului de libertate si după forma suprafetei articulare (trohleară, trohoidă, condiliană, selară, sferoidală). Urmează descrierea suprafeŃelor articulare, a mijloacelor de unire, congruenŃă si alunecare.
SubîmpărŃirea funcŃională a unor articulatii unitare ca morfologie si localizare este un element important pentru abordarea prin prisma miscărilor.
1.1.1.4. Angiologie si nervi – considerăm utilă cunoasterea arterelor si venelor ce nutresc muschii si articulatiile, iar în ceea ce priveste inervatia este esentială cunoasterea organizării sistemului nervos periferic: plexurile (cervical, brahial, lombar si sacral - sub aspectul modului de constituire), a ramurilor
colaterale si terminale cu teritoriu motor si senzitiv mergându-se retrograd de la un muschi la neuromerele de origine a nervilor. Astfel se pot identifica si nivelul medular al posibilei leziuni si se pot explica modificările particulare din parezele periferice si eventualele variante de suplinire a muschilor paralizali cunoscându-se muschii sinergici.
Utilă este cunoasterea circulatiei limfatice cunoscându-se principalele grupe de ganglioni limfatici si traiectul drenajului limfatic al membrelor, trunchiului, regiunii cervicale si a capului.
1.1.2. Biomecanica aparatului locomotor
1.1.2.1. Principiile mecanicii newtoniene
Principiul inerŃiei (Kepler): un corp îsi mentine starea de repaus sau de miscare rectilinie uniformă atâta timp cât asupra lui nu actionează alte corpuri care să-i schimbe această stare.
Dificultatea de a misca un obiect depinde atât de masa obiectului, cât si de viteza pe care dorim să o atingem. Produsul acestor doi parametri reprezintă cantitatea de miscare sau impulsul (p). Formula
variatiei impulsului este p = m x v, unde m = masa corpului, v = variatia vitezei, respectiv vfinală –vinitială)
Forta este cauza modificării stării de repaus sau miscare a unui corp. După efectele induse, putem vorbi despre forte statice sau dinamice.
A doua lege a lui Newton sau principiul fundamental al dinamicii: dacă o fortă (F) actionează asupra unui corp, ea imprimă acestuia o acceleratie (a), a cărei mărime este proportională cu forta, având aceeasi directie si acelasi sens (F = m x a). Unitatea de măsură este Newtonul (N); un newton este egal cu
mărimea fortei care aplicată unui corp cu masa de 1 kg îi imprimă acestuia o acceleraŃie de 1 m/s2. În kinetologie se foloseste si unitatea de măsură pentru fortă de kilogram fortă (1 kgf = 9,81 N).Forta este egală cu variatia impulsului raportată la intervalul de timp. Rezultă deci că miscarea corpului depinde nu numai de forŃa aplicată asupra lui, ci si de durata de aplicare a acestei forŃe. Impulsul
este mărimea fizică ce arată efectul fortei aplicate în timp (p = F x t).
Principiul acŃiunii si reacŃiunii: dacă un corp actionează asupra altui corp cu o fortă, numită actiune, cel de-al doilea corp actionează asupra primului cu o fortă egală în modul si opusă ca sens, numită reactiune (Ex: dacă facem o săritură am exercitat o fortă -actiune asupra solului-, iar acesta va răspunde cu
o reactiune).
1.1.2.2. Caracteristicile unei fote
Forta este un vector si are: mărime, directie, sens, punct de aplicatie. O fortă este reprezentată printr-o săgeată care indică directia si sensul ei de actiune si câteodată si mărimea ei. Ca orice vectori, fortele pot fi compuse sau descompuse. Dacă două sau mai multe forte actionează simultan asupra unui punct material, efectul lor asupra acelui punct este acelasi cu al unei forte unice, numite rezultanta lor.
Descompunerea unei forte se realizează invers compunerii sale. Este întotdeauna posibil să înlocuim o fortă prin două componente care produc acelasi efect.
Asupra oricărui sistem pot actiona forte externe (din exteriorul sistemului) si forte interne (din interiorul sistemului).
 Fortele externe - sunt fortele ce actionează asupra unui sistem din exteriorul sistemului; cele de care se tine cont în activitatea fizică sunt: gravitatia, reactia solului, forta de frecare, rezistenta mediului, forta de inertie.
 Forte interne - sunt fortele ce actionează asupra unui sistem din interiorul său; cele de care se tine cont în activitatea fizică sunt: forta de contact articular, fortele tendoanelor si a ligamentelor, forta musculară, presiunea intraabdominală, forta elastică.
1.1.2.3. Pârghii În fizică, pârghia este o bară rigidă, care se poate roti în jurul unui punct de sprijin (S) si asupra căreia actionează: forta care trebuie învinsă (fortă rezistentă - R) si forta cu ajutorul căreia este învinsă forta rezistentă (forta activă - F). Muschii actionează ca forte active în cadrul aparatului locomotor, producând miscările prin deplasarea oaselor pe care se inseră. Astfel, muschii si oasele alcătuiesc în biomecanică lanturi mobile, care se comportă ca sisteme complexe de pârghii. Pârghiile osoase, biologice, sunt formate de două oase vecine, articulate mobil si legate printr-un muschi. La o pârghie, se disting trei elemente:
11
- punctul de sprijin (S) sau fulcrum-ul (F) reprezintă axa biomecanică a miscării;
- forta de rezistenŃă (R) este dată de greutatea corpului sau a segmentului care se deplasează si la care se
poate adăuga greutatea sarcinii de mobilizat;
- forta activă (F) este dată de muschiul care realizează miscarea.
Dreptele perpendiculare pe vectorii forŃă si rezistenŃă si care trec prin punctul de sprijin - fulcrum
(S) reprezintă distanŃele directe si se numesc brate (ale fortelor respective). Din punct de vedere mecanic, o pârghie este în echilibru când: F x a = R x b , unde F = – forta activă. a = bratul fortei, R = rezistenta, b = bratul rezistentei.
Pârghiile au rolul de a transmite miscarea, mărind eficienta ei (adică amplificarea fortei, vitezei sau deplasării, eventual schimbarea directiei miscării sau contrabalansarea ei).
Fig. 1. Elementele unei pârghii
Pârghiile de gradul I – pârghii de echilibru; Fsi R sunt aplicate de o parte si de alta a axei de rotatie si actionează în acelasi sens. (Ex: capul în echilibru pe coloana vertebrală)
Pârghiile de gradul II – pârghii de fortă; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei de rotatie; Feste aplicată la mai mare distantă fată de axa de rotatie decât R; F si R actionează în sensuri opuse; în general, toate miscările în care părŃile distale sunt fixate în exterior folosesc avantajele pârghiilor de gradul II: (Ex: ridicarea pe vârfuri din stând).
Pârghiile de gradul III – pârghii de viteză; F si R sunt aplicate de aceeasi parte a axei de rotatie; F este aplicată mai aproape fată de axa de rotatie decât R; F si R actionează în sensuri opuse (Ex: flexia ncotului).
1.1.2.4. Statica articulară
Importante si esentiale probleme de statică sunt la nivelul coloanei vertebrale, genunchiului, piciorului, iar în general la nivelul tuturor articulatiilor portante.
La nivelul coloanei vertebrale se doresc cunoscute: tipurile de tinută, echilibru intrinsec si extrinsec, rolul componentelor musculare în functia statică dar si dinamică a coloanei vertebrale si evidentierea rolului discurilor intervertebrale si a ligamentelor anterioare si posterioare a coloanei vertebrale. Se impune cunoasterea axelor biomecanice de transmitere a fortelor, care pot diferi de axele
anatomice. La nivelul genunchiului se ridică problemele legate de modul de repartitie a greutătii pe cele 2 glene tibiale, de presiunile si contrapresiunile exercitate asupra platoului tibial si asupra condililor femurali, interes prezentând si pârghiile formate la nivelul genunchiului si „închise” de ligamentele
colaterale.
Stabilitatea articulatiei talo-crurale trebuie înteleasă prin rolul diferit ce revin în realizarea acesteia,pe de o parte morfologiei structurilor osoase, iar pe de altă parte ligamentelor articulare. La nivelul piciorului, statica poate fi aprofundată cunoscând modul de formare si structura boltii plantare, stâlpii si arcurile acesteia, modul în care arcurile sunt sustinute, precum si modul de distributie a greutătii la nivelul piciorului, făcându-se apoi distinctia din punct de vedere static si dinamic dintre antepicior si postpicior.
1.1.2.5. Biodinamica articulară survine ca un corolar după parcurgerea în ordine a capitolelor osoase, articulatii, muschi si contine: miscările posibile prin structura articulatiei, definirea axelor de miscare pe unde trec ele si eventualele repere anatomice, definirea miscărilor la modul general si tinându-F Rab F Fulcrum
se cont de segmentele articulare ce se deplasează, amplitudinea miscării - conditionată în principal de forma suprafeŃei articulare.
Analiza biomecanică a mersului
Desi obisnuită pentru om, această miscare este foarte complexă, realizându-se cu un randament maxim si cu un consum energetic minim. Mersul, ca „bipedalism alternativ“, este o miscare ciclică, realizată prin ducerea succesivă a unui picior înaintea celuilalt, fiecare dintre cele 2 membre inferioare având pe rând functia de propulsor si de suport (există un sprijin permanent al corpului pe sol, fie prin intermediul unui picior - perioada sprijinului unilateral – fie cu ambele picioare- perioada sprijinului bilateral). În timpul sprijinului unilateral, un picior
susŃine greutatea corpului si este numit picior de sprijin, iar celălalt se numeste picior oscilant sau pendulant. În mersul normal, pentru un membru, 60% din durata unui ciclu de mers este reprezentată de sprijin si 40% de balans.
Momentul în care piciorul oscilant se află în dreptul celui de sprijin se numeste momentul verticalei si el împarte pasul în: pas posterior si pas anterior.
Unitatea funcŃională în mers este reprezentată de pasul dublu (ciclu de pasi) –totalitatea miscărilor efectuate între două sprijiniri succesive ale aceluiasi picior; el este alcătuit din 2 pasi simpli. Lungimea pasului dublu se măsoară de la călcâiul primului pas la vârful celui de al doilea pas, iar cea a pasului
simplu de la călcâiul piciorului de contact cu solul la vârful piciorului de impulsie. Numărul de pasi executati pe unitatea de timp (minut) se numeste cadentă (frecventă). Kinematica mersului este în strânsă corelaŃie cu consumul energetic; acesta determină aparitia oboselii în mers, fiind în raport de proporŃionalitate directă cu amplitudinea miscărilor centrului de greutate pe verticală si pe orizontală.
Miscările determinante ale mersului sunt: rotaŃia pelvisului, înclinarea pelvisului, flexia genunchiului, miscarea piciorului, deplasarea laterală a pelvisului. Desigur că în mers se produc si alte miscări, ale trunchiului, capului, balansul braŃelor, dar acestea nu determină kinematica mersului, ci doar o urmează.
În functie de momentele de sprijin si balans se disting 4 faze ale mersului (în fiecare din ele analizându-se situatia unghiurilor articulare în care se află ambele membre inferioare):
- Faza 1: faza de amortizare compusă din contactul initial (atacul cu talonul) si încărcarea tine până la momentul verticalei.
- Faza 2: momentul verticalei piciorului de sprijin sau sprijinul median; durează foarte putin; centrul de greutate are poziŃia cea mai înaltă si se deplasează usor spre piciorul de sprijin.
- Faza 3: desprinderea de pe sol a piciorului sau faza de impulsie; durează până la ridicarea piciorului de pe sol; centrul de greutate este la nivelul cel mai coborât; spre sfârsitul fazei, datorită impulsului dat de piciorul de sprijin, corpul este împins spre înainte si în sus, iar membrul de sprijin va deveni picior oscilant.
- Faza 4: oscilatia sau balansarea; cunoscută si sub denumirea de al doilea sprijin unilateral este subîmpărtită în oscilatia iniială (posterioară), oscilatia de mijloc si cea terminală (anterioară).Kinetica mersului - studiază fortele musculare care realizează miscările corpului necesare acestei activităti.

Kinetoterapia lehuzei după operaţia cezariană

Se vor efectua exerciţii uşoare, mobilizarea fiind precoce. Execuţia va fi lentă şi cu amplitudine mare. La apariţia durerii, exerciţiile se vor opri, la fel şi la apariţia oboselii.

Obiective:
 ameliorarea durerii;
 tonifierea musculaturii abdomenului şi implicit a presei abdominale şi a digestiei;
 tonifierea musculaturii planşeului pelviperineal;
 profilaxia aderenţelor abdominale;
 reducerea ţesutului adipos;
 îmbunătăţirea stării psihice.

Indicaţii metodice:
1. Vor fi utilizate contracţii izometrice urmate de relaxări, precum şi exerciţii libere;
2. Se poate asocia masajul;
3. Se va face gimnastică respiratorie, cu acţiune selectivă asupra inspiraţiei şi expiraţiei, dar şi asupra raportului celor două faze;
4. Este recomandată gimnastica abdominală, ce va cuprinde exerciţii de “membre inferioare pe trunchi”, “cap pe trunchi”, “trunchi pe membrele inferioare”, dar numai după vindecarea completă a cicatricei operatorii;
5. Se recomandă exerciţii adresate diafragmului, trunchiului şi membrelor inferioare, şi mai ales reeducarea pelviperineală prin exerciţii Kegel. Reeducarea planşeului pelviperineal se poate face şi printr-o serie de exerciţii executate prin tuşeu vaginal (kinetoterapeutul va purta mănuşi chirurgicale şi este obligatoriu acordul pacientei):
a) se pun în tensiune muşchii diafragmei urogenitale prin apăsare în jos şi îndărăt; întindrea cu putere în jos a acestei musculaturi (strech reflexul) determină un reflex miotatic de întindere (contracţia reflexă a muşchilor planşeului pelvin);
b) pacienta fiind în poziţie ginecologică, se introduc profund indexul şi mediusul în vagin, îndepărtându-le apoi: se fac contracţii împotriva rezistenţei timp de 6 sec, cu pauze de 12 sec, 3 serii a câte 20 de repetări. Concomitent se fac şi exerciţii respiratorii.
6. Relaxare Jacobson;
7. Masajul, realizat prin efleuraj, fricţiune, frământat, tapotament, vibraţii. Efleurajul şi vibraţia, efectuate în regiunea plăgii cicatriceale, deasupra pansamentului, ameliorează durerea.


Program kinetic al lăuzei după operaţia cezariană

Ziua 1 - mişcări din articulaţiile membrelor, pentru activarea circulaţiei;
Ziua 2 - exerciţiile din ziua 1 plus:
- exerciţii Kegel executate dintr-o poziţie comodă;
- exerciţii de încălzire, executate din decubit dorsal;
- exerciţii de respiraţie toracică.
În cursul acestei zile lăuza se ridică din pat şi face câţiva paşi.
Ziua 3 - exerciţiile din ziua 2 plus:
- exerciţii de respiraţie abdominală;
- exerciţii de respiraţie completă.
Ziua 4 - exerciţiile din ziua 3 plus:
- exerciţii de încălzire din poziţiile: decubit dorsal, decubit lateral şi din sedestatism la marginea patului
- exerciţii pentru musculatura abductoare a şoldului, executate din decubit lateral, cu genunchii flectaţi;
- din sedestatism la marginea patului, cu genunchii uşor flectaţi, se execută exerciţii pentru muşchii plantari.
Ziua 5 - exerciţiile din ziua 4 plus:
- exerciţii de încălzire efectuate din ortostatism;
- exerciţii de stretching efectuate din decubit lateral;
- exerciţii de reeducare a planşeului pelviperineal;
- autocontrol postural.
Ziua 6 – în această zi are loc externarea, dar lăuza continuă exerciţiile precedente fie la domiciliu fie, mai bine, la sala de kinetoterapie (3).
Din experienţa noastră rezultatele obţinute prin kinetoterapia practicată la domiciliu sunt comparabile din punct de vedere al calitaţii recuperării cu cele obţinute la sala de fitness (5).

Kinetoterapia lehuzei cu simfizioloză (relaxarea dureroasă a simfizelor pelviene)

În timpul gravidităţii este secretat un hormon placentar- relaxina.
Datorită lui şi în mai mică măsură hormonilor corticosuprarenalieni, are loc o imbibiţie apoasă la la nivelul tuturor articulaţiilor şi mai ales la nivelul articulaţiilor bazinului (simfiza pubiană, articulaţia sacroiliacă, însoţită de relaxarea acestora. Această laxitate articulară permite o uşoară mărire a diametrelor obstetricale în cursul naşterii.
Atunci când modificările morfofuncţionale produse la nivelul simfizelor pelviene sunt pronunţate, are loc relaxarea dureroasă a acestora, datorită ramolirii (înmuierii) cartilagiilor.
La producerea acestui fenome intervine şi hipocalcemia (este puisat calciul din organismul matern). Din acest motiv un important rol profilactic îl are aportul de calciu adecvat perioadei gravidităţii şi suplimentarea cu vitaminele C şi D.
Simfizioloza se manifestă clinic prin dureri la nivelul articulaţiilor bazinului, musculaturii lombare, feselor, coapselor, plicilor inghinale, şi prin mobilitatea redusă la nivelul membrelor inferioare. Durerile sunt exacerbate în cursul mersului.
Această simptomatologie devine manifestă fie în trimestrul III de sarcină fie în lăuza imediată sau propriu-zisă. Dacă afecţiunea apare în cursul gravidităţii evoluează spre agravare. În caz că apare în timpul lăuziei evoluţia este spre vindecare, proces care se realizează în mai multe săptămâni.
Examinatorul constată distanţarea anormală a oaselor pubiene.
Provocarea durerilor se mai poate face prin lovirea trohanterilor sau prin îndepărtarea crestelor iliace. La stabilirea diagnosticuliui poate contribui şi semnul lui Boudin: pacienta adoptă poziţia stand depărtat iar examinatorul introduce indexul în vagin, cu faţa palmară pe marginea inferioară a simfizei pubiene; în timpul mersului pe loc se percepe frecarea oaselor pubiene, uneori putându-se percepe chiar cracmente.
Diagnosticul diferenţial vizează în special iminenţa de naştere prematură, nevralgia sciatică sau lombo-abdominală.
Conduita terapeutică constă în purtarea centurii trohanteriene sau chiar a unui bandaj gipsat, profilaxia osteomalaciei, precum şi instituirea unui program kinetic adecvat (3).

Obiectivele programului kinetic:
 reeducarea respiraţiei, cu accent pe respiraţia costală şi pe cea diafragmatică;
 îmbunătăţirea cirulaţiei sangvine;
 tonifierea musculaturii pelviperineale şi lombare;
 redobândirea mobilităţii coxo-femurale normale şi reeducarea mersului.

Kinetoterapia lăuzei cu perineotomie (epiziotomie)

În scopul evitării ruperii perineului, sfincterului anal şi a rectului, se poate efectua în cursul perioadei de expulzie a fătului o perineotomie oblică (secţionarea oblică a ţesuturilor perineale). Cel mai frecvent se efectuează în dreapta, iar dintre muşchii regiunii sunt lezaţi ridicătorii anali. Operaţia are caracter profilactic, vindecarea făcându-se fără consecinţe funcţionale, spre deosebire de o ruptură cu margini anfractuoase a musculaturii perineale.
Operaţia este indicată în caz de disgravidie, travaliu prelungit, diferite boli asociate sarcinii, afecţiuni fetale (3).

Obiective:
 ameliorarea durerilor;
 îmbunătăţirea respiraţiei;
 profilaxia trombozelor;
 îmbunătăţirea respiraţiei;
 refacerea musculaturii pelvi-oerineale;
 obţinerea unui aliniament postural corect;
 îmbunătăţirea rezistenţei la efort.

Pentru recuperarea postoperatorie lăuza va urma un program kinetic ce va ţine cont de următoarele indicaţii metodice:
- şedinţa de kinetoterapie începe cu efectuarea unui masaj stimulant;
- nu se lucrează pe fond dureros;
- exerciţiile se execută înainte de masă sau la două ore postprandial;
- se întrerup exerciţiile dacă apar oboseală, dispnee, metroragie;
- se evită exerciţiile cu îngreuiere;
- în primele trei zile se execută exerciţii de conştientizare a contracţiei muşchilor pelvi-perineali iar din a 4-a zi se încep exerciţiile Kegel;
- se vor alterna efortul şi relaxarea, programul încheiindu-se cu o şedinţă de relaxare.


Program kinetic pentru lăuza cu epiziotomie

Prima zi: lăuza stă în pat cu picioarele apropiate, se fac evaluările şi testul tusei. Dacă programul kinetic nu prezintă contraindicaţii se fac exerciţii de reeducare a respiraţiei din decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi din poziţie delordozată. Se mai poate face masaj, presopunctură. Se pot efectua şi exerciţii uşoare, în următoarea ordine: exerciţii de încălzire, exerciţii de respiraţie abdominală, exerciţii de respiraţie toracică, exerciţii de respiraţie completă. Se încearcă adoptarea decubitului ventral, acesta favorizând eliminarea lohiilor. Trecerea din decubitul dorsal în decubitul lateral se va face astfel: plecând din decubit dorsal, se flectează membrul inferior opus direcţiei rostogolirii şi membrul superior homolateral se adduce peste trunchi, cu cotul flectat şi palma sprijinită pe saltea în dreptul toracelui; apoi se schimbă poziţia în decubit lateral prin adducţia coapsei flectate şi împingere în braţe. Urmează trecerea din decubit dorsal în decubit ventral: prin rostogolire, se trece din decubit dorsal în decubit lateral, se extinde membrul inferior şi apoi se ajunge în decubit ventral.
A doua zi: se efectuează programul din prima zi, adăugându-se apoi exerciţii de activare a circulaţiei, exerciţiu de înclinare laterală din decubit dorsal cu genunchii îndoiţi, exerciţiu pentru prevenirea aplatizării bolţii plantare, tehnica de relaxare Macagno, exerciţiu de conştientizare a diferenţei dintre starea de contracţie şi cea de relaxare a musculaturii pelviperineale, exerciţiu de respiraţie.
Se învaţă ridicarea în şezut la marginea patului: din decubit dorsal cu membrele superioare abduse şi flectate din cot, cu genunchii flectaţi şi tălpile aşezate pe pat se îndreaptă mâna corespunzătoare direcţiei în care care se efectuează mişcarea de ridicare spre şoldul contralateral concomitent cu înclinarea genunchilor spre direcţia de ridicare. Apoi pacienta se ridică apucând marginea patului şi împingând în mâini, simultan cu coborârea gambelor şi rotaţia pe şoldul dinspre marginea patului, astfel încât şezutul să fie adus spre marginea patului. Membrul inferior opus este addus astfel încât să îl încrucişeze pe celălalt.
Ridicarea în ortostatism: se porneşte din aşezat pe un şold cu membrul inferior addus peste celălalt, ridicarea efectuându-se prin împingere în braţe.
În această zi femeia se ridică, merge puţin cu paşi mici, se îngrijeşte de igiena personală.
Se pot în cerca metode de relaxare (Schultze sau Jacobson).
A treia zi: se efectuează programul din ziua precedentă la care se adaugă gimnastica Burger, un exerciţiu de încălzire cu distensie perineală indirectă, exerciţiile Kegel din decubit lateral şi decubit ventral, exerciţii uşoare de streching, un exerciţiu de tonifiere a musculaturii abdominale, un exerciţiu de tonifiere a musculaturii posturale.
A patra zi: se face programul din ziua precedentă la care se adaugă exerciţii pentru muşchii adductori ai şoldului, exerciţii de autocontrol postural, exerciţii pentru tonifierea tricepsului sural şi pentru prevenirea platfusului, exerciţii pentru tonifierea musculaturii pelviperineale executate din decubit dorsal, decubit lateral, decubit ventral, un exerciţiu destinat asuplizării coloanei vertebrale, conştientizarea posturii corecte şi mers pe jos 400 m., ca antrenament la efort.
A cincea zi: se adaugă la exerciţiile din ziua precedentă un exerciţiu de distensie perineală combinat cu educarea respiraţiei, exerciţii Kegel pentru reeducarea planşeului pelviperineal, un exerciţiu pentru tonifierea muşchilor abdominali superiori, un exerciţiu pentru tonifierea muşchilor extensori cervicali şi dorsali, exerciţii pentru muşchii fesieri, exerciţii pentru muşchii lanţului triplei extensii, conştientizarea aliniamentului postural corect iar ca antrenament la efort – 500 m. mers plus urcarea şi coborârea unui etaj.
A şasea zi: programul din ziua precedentă, plus: exerciţi Kegel pentru musculatura pelviperineală, un exerciţiu pentru adductorii scapulei şi pentru musculatura extensoare cervico-dorsală, un exerciţiu pentru asuplizarea muşchilor trunchiului, a tricepsului sural, tibialului anterior, musculaturii plantare, iar ca antrenament de efort - mers de voie. Se face o evaluare finală a aliniamentului posturali şi o testare a muşchilor perineali (3).

Indicaţii metodice:
 din a doua zi, odată cu efectuarea primilor paşi de către lăuză, creşte progresiv durata de timp în care aceasta adoptă poziţii înalte (sedestatism, ortostatism – plimbări);
 adoptarea poziţiei aşezat se face treptat, devenind uzuală atunci când ajunge să fie comodă.

. Kinetoterapia lăuzei

Programul kinetoterapeutic postpartum îşi propune refacerea estetică a organismului femeii, în special a musculaturii ce menţine un aliniament postural corect, refacerea perineului (dacă acesta a avut de suferit) şi refacerea dezechilibrelor musculare de după sarcină. Efectul psihic benefic este dat de faptul că femeia ştie că poate beneficia de o refacere uşoară şi completă după naştere (1).
Lehuzele ce vor beneficia de kinetoterapie vor fi împărţite în două grupe:
• Lehuze care nu prezintă afectări anatomofuncţionale şi au testul muscular 3 sau mai mare;
• Lehuze cu diferite afecţiuni, care vor beneficia de programe recuperatorii individualizate.
Pentru prima categorie programul kinetic este împărţit în două perioade, a lehuziei propriu-zise (10 zile) şi lehuziei tardive (30 de zile).


Obiectivele sunt:
 profilaxia trombozelor şi
 refacerea muşchilor diafragmei pelvine.

Programul kinetic în lehuzia propriu-zisă :

Ziua 1: exerciţii de respiraţie diafragmatică, apoi costală inferioară, medie şi superioară, apoi lehuza execută contracţia musculaturii abdominale şi perineale, pe toată durata execuţiei bazinul fiind menţinut în poziţie delordozată;
ziua 2: programul din ziua 1 + exerciţii de membre superioare şi inferioare executate lent şi alternativ;
ziua 3: programul din ziua 2 + masaj ale membrelor inferioare la care se adaugă însuşirea tehnicii de oprire a jetului urinar în timpul micţiunii;
ziua 4: programul din ziua 3 + răsuciri de trunchi şi exerciţii pentru gât şi coloană, executate din poziţia şezând;
ziua 5: programul din ziua 4, cu accent pe exerciţii destinate muşchilor perineali, executate din decubit dorsal, cu genunchii flectaţi şi tălpile pe sol;
ziua 6: programul din ziua 5 + exerciţii pentru muşchii abdominali, coloana vertebrală (din decubit dorsal, şezând, ortostatism);
în ziua a 7-a se reiau exerciţiile anterioare, cu accent pe cele de aliniere a coloanei vertebrale (1).

În lehuzia tardivă este indicat un program kinetic ce cuprinde variante de mers şi alergare, exerciţii pentru aliniamentul postural, muşchii abdominali, cei ai diafragmei uro-genitale, exerciţii pentru muşchii spatelui, braţelor şi picioarelor, combinate cu exerciţii de relaxare musculară. Se poate relua practicarea unui sport

vineri, 10 iulie 2009

Cu durere in suflet.....09.07.2009

...Ana a plecat ..dintre noi...



Cu durere in suflet va aducem trista veste ca Ana Maria Onisor, fiica, prietena si colega, s-a stins din viata astazi, la frageda varsta de 23 ani… Prea tanara, mult prea devreme…

Vei ramane vesnic in sufletele noastre, Ana. Te vom iubi mereu.

vineri, 3 iulie 2009

Logopedia..!

Logopedia este o stiinta mai putin cunoscuta. Ea tine de domeniul psihologiei si psihopedagogiei speciale, dar este la intersectie cu medicina. Un logoped trebuie sa stie notiuni de anatomie, fiziologie, patologie.Eu cred ca logopezii ar trebui sa se specializeze pe diagnostice. Pentru ca este dificil sa lucrezi pentru demutizare sau in afazii, deci pe diferite segmente de varsta. Un logoped lucreaza cu preponderenta la nivelul prescolarului, cand limbajul este in plina dezvoltare. Am lucrat o perioada in invatamant Deseori veneau logopezi sa controleze copiii. Unora li se recomanda sa merga la logoped. Stiti ce raspundeau parintii; Ce Doamna si eu am vorbit tarziu? Lasa ca are timp sa invete. Oare cand avea timp un copil sa invete singur, sa isi indrepte greselile in pronuntie...daca un parinte considera ca nu are nevoie . Cum va merge la scoala si va invata sa scrie corect, cand ei nu se exprima corect.

Uitati mamici cateva sitte, blogg poate va ajuta
http://www.logopedie-soft.ro/
http://www.corectarealimbajului.ro/
http://logopedie.blogcreativ.ro/
http://logopediaazi.blogspot.com/
http://logopedieprescolara.forumcreativ.com/
http://www.logopedics.info/index.php

joi, 2 iulie 2009

Modificari sexuale aparute in urma TVM ....

Fiecare persoana cu TVM este diferita. Impactul pe care traumatismul il are asupra functiilor sexuale difera si depinde de diferiti factori:
• Tipuri de leziune (completa sau incompleta)
• Nivelul leziunii
• Medicatia folosita.
Nu exista reguli privind modul in care comportamentul sexual se modifica dupa TVM. In general atunci cand sunt afectate sistemul urinar (vezi capitolul manualului privind managementul urinar) si sensibilitatea in zonele genitale, vor exista si modificari ale reactiilor sexuale la nivel genital.

1. LEZIUNE COMPLETA

Daca a avut loc o leziune completa, urmatoarele aspecte ale functionalitatii sexuale vor fi probabil afectate:
• Sensibilitatea in zona genitala si orgasmul
Atat la femei cat si la barbati cu leziuni complete ale coloanei vertebrale la orice nivel, este foarte probabil ca nu va exista sensibilitate la nivel genital in urma stimularii, desi unele persoane invata sa transfere sentimentele erotice dinspre alte parti ale corpului unde exista sensibilitate.
• Sensibilitate erotica mentala si fizica
Leziunea completa – indiferent de nivel – nu duce la pierderea sensibilitatii erotice sexuale. Multe persoane pot sa isi schimbe sursa erotica astfel incat creierul sa primeasca semnale sexuale de la alte parti ale corpului decat zonele genitale. In timp, creierul invata sa dezvolte reactii sexuale la atingeri placute in alte zone ale corpului. De exemplu, lobii urechilor si ceafa pot deveni zone erogene. Senzatiile respective vor fi diferite fata de cele dinainte, dar la fel de satisfacatoare; unele persoane descriu senzatia ca mai putin intensa sau mai difuza. Cea mai importanta este atitudinea persoanei respective. Daca aceasta este convinsa ca sexul inseamna doar contact sexual, atunci va exista loc pentru explorarea altor posibilitati. Daca ea este mai deschisa si creativa, posibilitatile sunt mai putin limitate
• Erectii la atingere (erectii reflexe)
Barbatii cu leziuni T10 sau mai sus pot avea reflexe necontrolate ca raspuns la atingeri ale penisului. Aceasta se intampla deoarece arcul reflex (de la penis la partea inferioara a coloanei vertebrale si inapoi) functioneaza independent de creier. Acest tip de erectie este de multe ori apreciat de barbatii cu TVM deoarece inseamna ca pot avea erectii si implicit activitate sexuala. Unii barbati cu TVM sunt nemultumiti de acesta erectie deoarece poate avea loc in momente nepotrivite – cum ar fi la introducerea cateterului sau oricand este atins penisul. In cazul unor barbati cu TVM, erectia reflexa este posibil sa nu aiba loc, sau sa nu dureze suficient pentru tipul de activitate sexuala dorita; in aceste cazuri, pot fi folosite diverse metode de stimulare a erectiei.
• Erectia psihogena (mentala)
Cand are loc o leziune in partea inferioara a coloanei vertebrale (sub T10) nu este posibila crearea erectiei reflexe la atingere. Cu toate acestea, stimularea pur mentala (imaginatia sau fantezia sexuala) poate duce la marirea penisului si chiar la scurgerea unei anumite cantitati de lichid seminal, care poate contine sperma. Erectia ia sfarsit de obicei dupa emiterea de lichid seminal. Barbatii cu leziune completa sub T10 aleg in general sa foloseasca metode de stimulare a erectiei.
• Lubrificare vaginala
In cazul femeilor, traumatismul vertebral poate afecta lubrificarea vaginala naturala. Unele femei nu produc lichid vaginal ca urmare a stimularii mentale, iar altele nu il produc nici in urma atingerii in aceasta zona. Aceste modificari depind de la caz la caz. Toate femeile trec prin modificari ale gradului de lubrificare vaginala in diverse momente ale ciclului lunar, si pot trece prin astfel de modificari si ca urmare a menopauzei.
• Ejacularea
Majoritatea barbatilor cu TVM – atat complet cat si incomplet – au modificari ale ejacularii, desi ejacularea este o reactie complexa si exista multe variatii de la o persoana la alta.

2. LEZIUNI INCOMPLETE

Nu exista un mod clar de a determina raspunsul genital in cazul unei leziuni incomplete a coloanei vertebrale. Factori precum localizarea leziunii si gradul de sensibilitate si functionalitate motorie pot fi importanti in determinarea modificarilor reactiilor sexuale. Daca puteti sa va controlati urinarea si defecatia, acest lucru indica in general functionarea normala sau aproximativ normala din punct de vedere sexual.
In cazul barbatilor, acestia vor resimti modificari ale dorintei sexuale, erectiei, ejacularii, abilitatii de a atinge sau simti orgasmul, sau pot resimti elemente suplimentare cum ar fi durerea sau contractiile, care pot interveni asupra abilitatii lor de a avea o viata sexuala. Majoritatea afectiunilor neurologice duc la afectarea erectiei, care devine imprevizibila, dificil de realizat sau de durata imprevizibila. Viteza orgasmului si ejacularii poate fi influentata (devine mai rapida sau dificil de realizat) sau orgasmul poate fi imposibil de realizat. Uneori fluidul ejaculat dispare, ceea ce afecteaza fertilitatea. Cu toate acestea, importanta sigurantei relatiilor sexuale ramane relevanta. Medicatia prescrisa pentru anumite probleme de sanatate poate de asemenea sa afecteze functionarea sexuala la barbati. Deseori barbatii se adapteaza acestor modificari invatand noi tehnici si identificand noi zone senzoriale ale corpului care pot oferi un grad ridicat de satisfactie sexuala. Functionarea sexuala generala, managementul urinar si genital, starea de sanatate, medicatia, relatiile personale si propria imagine sexuala vor determina apetitul sexual