vineri, 1 septembrie 2006

O zi pe care nu o voi uita....niciodata

26.08.2006 Pentru unii oameni, prieteni este o zi obisnuita .Am plecat la ora14 din Bucuresti spre mare..In sfarsit o voi revedea , era gandul meu de atunci.Ziua pentru mine nu o voi uita niciodata.Poate va intrebati de ce? O secunda sa rupta din infer ma astepta in drum ...Era drumul fara intoarcere...16.17 secunda a urmat. Un autoturism intra in depasire pe contrasens fara sa se asigure ...Si ajungem undeva pe camp...Am dat sa trag rucsacul sa caut sa sun la salvare.Am auzit o voce ; Nu te misca! Am sunat deja...Am intrebat ce face sotul meu....de mine nu ma interesa ..eram vie. El era mult prea important pentru mine , era persoana pentru care traiam....era aerul , soarele .....Eram accidentatii amandoi ...Am incercat sa ma ridic..am vrut sa alerg spre el...dar picioarele nu m au ascultat.Am stiut ca ceva nu e in regula cu mine. Am ramas nemiscata pana la sosirea ambulantei..Si de aici a inceput cosmarul..

Un comentariu:

Simonette spunea...

Am ajuns intamplator pe blogul tau! Cred ca de pe Facebook, direct pe postarea cu miniaturi. M am gandit ca ar fi ideale pentru marturii la nunta. In fine.

am vazut mai apoi povestea ta! Din pacate sunt genul de om care prefera sa nu vada / sa nu auda de asa ceva pentru ca stiu ca mi se rupe sufletul si pentru ca stiu ca, idiferent ce ar fi, nu am nici bani si nici putere sa fac mai mult decat foarte putin.

Totusi, cum te-as putea ajuta?

Si, daca vrei sa vorbesti cu cineva, poti incerca sa vorbesti cu mine. Sper ca sotul tau a scapat cu bine din accident. Nu ai mai scris nimic. Sper ca tu sa ai puterea sa te faci bine si sa iesim intr-o zi la o plimbare in parc!