miercuri, 31 decembrie 2008

E noapte......

E noapte...o noapte tristă, dar frumoasă...iar luna şi-a făcut apariţia pe cer. Ce lună! E lângă mine...îi simt tristeţea...îi simt singurătatea.
Aş vrea să îl ating, dar nu pot...visez cu ochii deschişi...dar aerul rece al nopţii mă trezeşte la realitate! Mă simt goală...pustiită şi rătăcită pe cărările moarte şi sumbre ale vieţii. Sunt singură...nimeni nu mă înţelege. Închid ochii, simt cum o lacrimă îmi curge pe obraz şi ca o picătură de sânge se pierde în îngenuncherea inimii mele. Cu siguranţă nu e singura, vor urma şi altele. O, Doamne, dacă aş putea să transform lacrimile în cuvinte...oare ce ar putea rosti? Nu ştiu şi cu siguranţă nu voi afla niciodată. Cine ar putea avea răspunsurile lacrimilor mele triste...o interpretare a suferinţelor şi zbuciumului meu sufletesc? Cred că nimeni, nici măcar EU!!
Plâng...de singurătate...plâng pentru că mi-e dor să fiu fericită...

Niciun comentariu: