vineri, 10 octombrie 2008

Intoarcerea din China...!

Mirela se intoarce diseară din China, de la operaţie. După eforturi susţinute şi complicaţii apărute in timpul operaţiei, Mirela se intoarce acasă, cu materialul necesar implantat pentru a-şi incepe recuperarea locomotorie. Toţi aşteptăm acum cu sufletul la gură ziua in care va păşi din nou, pe picioarele ei. TOŢI. Toţi cei care ne-am implicat, toţi cei care au participat, toţi cei care au contribuit, toţi cei care au dat povestea mai departe, toţi cei care ne-au urmărit. Toţi aşteptăm acea zi, in speranţa că va veni a.s.a.p.

Diseară ne adunăm iar, vreo 50 de bikeri cel puţin, să o intimpinăm pe Mirela la aeroport. Ea nu-şi imaginează că vor fi atiţia, deci vă daţi seama distracţie. Din nou, oamenii se adună pentru a face un gest frumos pentru Mirela. Fata asta a trecut prin multe, este epuizată insă foarte curajoasă. Are nevoie de noi, de incurajările noastre, de gindurile noastre bune, de prezenţa noastră. Aşa că diseară la 22:00 ne adunăm la Arcul de Triumf, pentru a merge la aeroport. Cine mai doreşte, e binevenit să ni se alăture. Abia aştept s-o văd sincer... De aici incepe o luptă grea şi intensă pentru ea, are nevoie de tot sprijinul nostru.

Scriu acum aceste cuvinte pentru că mi-aduc aminte cu o căldură plăcută in piept de toate evenimentele. De nopţile nedormite, de discuţiile pentru sponsorizări şi pentru mediatizare, de teama că o să fie un fiasco, de hohotele de ras incercand să scoatem o idee originală pentru Motocab, de frica din seara licitaţiei, de aşteptările noastre umile. Noi ziceam că şi o mie de euro dacă strangem şi suntem fericiţi. Cand număram banii şi nu se mai opreau milioanele, recunosc, au inceput să ne tremure mainile, nu ne venea să credem. A fost divin momentul.

Scriu acum aceste cuvinte şi din cauza comentariilor din ultima vreme, conform cărora cică profit de suferinţa unor oameni pentru a-mi face reclamă. Vă mai intreb o dată acum, ce publicitate mi-am făcut eu? N-am avut nevoie de evenimente ca să mă impun sau ca să imi impun un punct de vedere, niciodată. Auzisem că domne' o fac pentru realizări personale. Dumnezeule, realizează cineva cat de bolnav trebuie să fii ca să spui aşa ceva? Aveţi idee ce inseamnă bucuria aia sinceră că ai ajutat pe cineva? Aveţi idee ce sentiment e acela de a fi reuşit un lucru de asemenea proporţii? Nu suport, sincer, toţi tastaturiştii care stau cu mainile in fund şi aruncă cu noroi in alţii care chiar fac ceva. Mă dezgustă cei care nu mişcă un deget să ajute pe cineva, da-n schimb ii acuză pe cei care chiar fac ceva c-o fac ca să se pună bine cu restul lumii. Voi, cei care aveţi impresia că am făcut-o pentru show off, sunteţi nişte defecţi, literalmente nişte defecţi, pentru că nu vedeţi imaginea de ansamblu.

Şi hai să vă mai spun o chestie, chiar dacă aş fi făcut-o pentru show off, cine a beneficiat cel mai mult din asta? Nu Mirela, de exemplu? Nu e ea care a primit banii pentru operaţia care ii poate aduce viaţa inapoi? Mai contează altceva? Vă spun eu că nu.

Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, indiferent de riscuri. Le mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat, fără ei nu am fi reuşit asta. Mulţumesc comunităţii moto, care există atunci cand vrea. Şi le mulţumesc şi celor care au impresia că am făcut asta pentru binele meu propriu şi personal. intr-adevăr acum am o vilă in Caraibe, un Bentley jos in parcare şi multe diamante şi ţoale de la YSL in garderobă. intr-adevăr acum sunt mare şefă intr-o corporaţie multinaţională şi invart afaceri de milioane, pentru că am ajutat-o pe Mirela să strangă banii pentru implantul de celule stem. Şi le mulţumesc acestor defecţi pentru faptul că m-au făcut să-mi pun şi eu intrebarea asta: Oare de ce am făcut-o?

Pană nu experimentezi senzaţia asta de bucurie faţă de bucuria altuia, nu ai să inţelegi. Pană nu te zbaţi şi realizezi ceva, nu inţelegi. P?nă nu renunţi la ideea că te privesc şi alţii, nu ai să inţelegi. Niciodată să nu lăsaţi ideea de "mă vede o lume intreagă" să vă afecteze acţiunile, pentru că atunci acţiunile nu mai au sorţi de izbandă. De ce? Pentru că devine atat de important să impresionezi publicul incat pierzi din vedere obiectivul principal, şi anume acela de a ajuta un om. Am văzut cazuri, aşa că răman la convingerea că am făcut-o de bunăvoie şi nesilită de nimeni, pentru că pur şi simplu am vrut s-o ajut. Da, mă simt mai bine cu mine insămi şi, mai presus de toate, Mirela s-a operat la coloană şi are speranţa că va merge din nou, intr-o zi.

O parte din mine speră că dacă voi fi vreodată intr-o situaţie asemănătoare, să am norocul ei de acest tip de oameni. Fie că credeţi sau nu, incă mai există oameni care fac bine pentru că vor să facă bine. Pesimiştilor. Continuaţi să gandiţi aşa, in cutie, noi continuăm să adunăm momente de neuitat...

(Raluca)

Niciun comentariu: