E primavara, o floare pentru ea....

(In urma unui reportaj am primit o scrisoare pe email,asa ca va las pe voi sa o comentati)
Uneori viata omului este precum viata unei flori, ce se iveste din te miri ce si creste uimindu-te pe zi ce trece de frumusetea ei. Intr-o zi o gasesti inflorita si ramai mut de splendoarea coloritului ei, de cat de repede a crescut si cat de frumoasa a ajuns. Te face sa te gandesti cum sa opresti timpul in loc pentru a o mentine vesnic frumoasa. Pentru ea singurul tel este de a ajunge frumoasa. Atat de frumoasa incat sa te ameteasca cu parfumul ei si sa te nauceasca cu perfectiunea. In visarea ta ii multumesti Celui de sus ca ti-a oferit prilejul sa te bucuri de creatia sa. Omul, la fel. Se naste: minune, apoi, minunea continua zi de zi, ceas de ceas, secunda de secunda. Astfel incat minunea incepe sa se transforme pentru noi in normalitate chiar daca nu reusim sa ne-o explicam. Cat de departe e totusi stiinta pentru a ne putea oferi unele mici dar importante explicatii. Cand o floare se usuca, ne incearca un sentiment de tristete. Dar, parca nu atat de profund, daca ea a stralucit intr-un superb buchet de flori ce ne-a fost oferit de cineva drag impreuna cu cele mai alese ganduri. Privind buchetul si inchizand ochii, putem zbura cu gandul spre cel drag ce ni l-a daruit. Cand un om se stinge, plangem. Tristetea este mare, dar, parca sufletul ne este mai usor, chiar indurerat fiind, cand acel om s-a bucurat de viata, a trait-o din plin si in urma lui, raman realizari si o armata de nepoti nastrusnici. Am vazut o floare cu tulpina rupta. Era frumoasa, nespus de frumoasa.Cu petale identice de un rosu aprins, partial suprapuse, dispuse perfect una langa alta. Dar rupta. Nimeni nu o dorea in buchetul sau. Parca si celelalte flori se delimitasera de ea in galetusa floraresei. Era trista si singura si lasase capul in jos, rusinandu-se parca. I-am spus floraresei ca o vreau. Mie imi place caci n-am gasit alta sa-i semene. Nici n-a vrut sa auda. Mi-a spus ca stie ea un truc cu un bold astfel incat sa o faca sa para ca noua si o s-o plaseze intr-un buchet pe care sa-l vanda unui necunoscut. Mi-a prezentat diverse altele, dar n-a reusit sa ma induplece. Am luat buchetul acasa si l-am pastrat pentru mine. Din egoism. Pe drum auzeam vocile admirative la adresa lui ale celor ce treceau pe langa mine. Cineva m-a intrebat daca nu e de vanzare si chiar pregatise o suma frumusica. Hmmm. Niciodata am zis, desi niciodata nu-mi place sa spun niciodata, pentru ca e un cuvant prea mare si viata e atat de complexa si nu se stie pe unde te poate duce, sau aduce. Mi-am pus buchetul intr-o vaza, m-am intins in fotoliu si am pornit televizorul. Am vazut un documentar zdrobitor despre o fata de 30 de ani care, a fost victima nevinovata a unui accident de circulatie.Mirela. Un nume frumos cu sonoritati muzicale asociat unei persoane deosebite. Si-a rupt coloana si a ramas paralizata de la stern in jos. A suferit . A zacut pe un camp plin de praf, apoi pe un pat de spital apoi pe masa de operatie,apoi...A suferit enorm. Atat din cauza durerii fizice, a operatiilor, dar mai ales din cauza oamenilor si a micimii lor. O durere in suflet este mult mai greu de suportat decat una fizica. Pentru cea fizica, organismul uman si-a construit un antidot, cand ea devine insuportabila apare starea de lesin, pentru suflet nu e nici o solutie. Acum este intr-un scaun cu rotile. I-a iertat pe toti, inclusiv pe cei ce i-au facut rau si chiar pe cei ce i-au intors spatele cand avea mai multanevoie de ei. M-a impresionat hotararea ei. Zi de zi face exercitii de recuperare si nu vrea sa accepte pentru nimic in lume ca nu va mai merge. A studiat noptile pe internet ultimele noutati in domeniu si a aflat ca mai exista o speranta.O clinica de specialitate din China poate implanta, in urma unei operatii chirurgicale, in zona afectata celule suse care pot restabili legatura intre cele doua zone si pot reface celulele distruse. Si-a facut dosarul punct cu punct,document cu document, cu asiduitate, precum un scolar constiincios temele, l-a tradus si l-a trimis. Medicii de acolo ii dau sanse si personalul administrativ a facut a programare pentru septembrie anul trecut.Operatia a reusit desi acum urmeaza pasul cel mai greu, recuperarea locomotorie.. Din pacate marele impediment este de natura financiara, costul recuperarii intr-o clinica din strainatate, costul deplasarii depaseste cu mult venitul ei. Personal n-am nici cel mai mic dubiu ca va reusi. Merita sa-i dam aceasta sansa macar pentru faptul ca n-a vrut sa se lase invinsa chiar daca la un moment dat ar fi fost cea mai la indemana solutie. Chiar si intr-o lume unde prea multi cer pe nedrept cate ceva ce nu li se cuvine si-i fac neincrezatori pe cei intr-adevar sensibili la suferintele altora, cred ca va trebui sa ne gandim mai mult la luptatori si invingatori.Va vine sa credeti ca, chiar si in situatia de fata exista oameni care vin sa ii imprumute cu bani gandindu-se ca nu-i vor mai returna? Sau ca unii strang bani folosindu-se de numele si de tragedia ei? Vino Doamne sa vezi ce-a mai ramas din oameni - vorba cantecului. Aceasta fiinta ma duce cu gandul la Elisabeta Rizea care, desi a mers in coate si genunchi multi ani, n-a vrut sa se lase invinsa si a reusit in urma unor operatii si a unei vointe infinite sa mearga din nou. Pe ea a ajutat-o Regele Mihai. Sa o ajutam si noi pe Mirela. Va dau cuvantul meu ca merita. Eu ii urez din toata inima succes. N-am dubii ca va merge si ca se va plimba prin parc cu cineva drag de mana cu ochii umezi si cu inima batand cu putere. Mi-am privit floarea care cauta sa-mi intalneasca privirea, iar ea mi-a soptit:" Nu te uita asa la mine...fa ceva..."
Va multumesc.
(anonim)