„Evenimentul zilei” vă prezintă, începând de mâine, o campanie având în centru câteva persoane cu dizabilităţi care, în ciuda mentalităţii oamenilor, dar şi a lipsei de sprijin din partea autorităţilor, au reuşit să-şi câştige independenţa.
Prejudecăţile celor din jur, lipsa de informaţie şi discriminarea în instituţiile publice reprezintă, de fapt, handicapul pe care trebuie să îl învingă în fiecare zi. Şi reuşesc. Vom prezenta problemele cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi persoanele cu dizabilităţi, din momentul în care ies pe uşă. Cazurile pot funcţiona drept exemple pentru alţi oameni aflaţi în situaţii asemănătoare, care nu au încredere în sine.
De asemenea, dorim să tragem un semnal de alarmă în privinţa aberaţiilor din lege care le creează şi mai multe probleme.
Fiecare persoană prezentată în campanie a reuşit să găsească o cale de supravieţuire, pe care a transformat-o apoi într-o reţetă personală de succes.
Iulian Crăciun, un tânăr în scaun cu rotile, a ajuns IT manager la o companie de top, Vasile Stoica s-a ridicat de la statutul de „târâtor” la cel de campion şi a făcut înconjurul lumii în fotoliu rulant, Constantin Trifu şi-a urmat visul şi a devenit specialist în SEO şi webdesign, în ciuda picioarelor care nu-l ajută. Mihaela Mihăescu a învăţat să fie independentă şi să vorbească şi a fondat o organizaţie pentru cei ca ea, cu dorinţa de a-i scoate din casă şi de a le stimula calităţile, iar Gabi Stroe, deşi s-a născut cu retard psihic, şi-a câştigat independenţa şi a reuşit să îşi găsească un loc de muncă unde se simte bine.
Toate acestea au devenit posibile cu sprijinul unor fundaţii, printre care Motivation, care îi ajută pe oamenii cu dizabilităţi să se integreze pe piaţa muncii. Asta pentru că legile încă le sunt ostile şi de multe ori de aici pleacă impedimentele.
Din cauza aberaţiilor din lege şi a lipsei de control a celor care realizează încadrarea/reîncadrarea în gradul de handicap, multe persoane cu dizabilităţi sunt nevoite să se deplaseze anual la comisia de expertiză medicală.
Legea a reglementat, totuşi, accesul în spaţiile publice, dar autorităţile nu şi-au făcut treaba suficient. Veţi mai citi în „Evenimentul zilei” cât de complicat este pentru o persoană în scaun rulant să ia metroul sau să pătrundă în anumite instituţii publice şi cum se poate descurca un nevăzător în haosul din Bucureşti.
Eu învăţ să-mi depăşesc condiţia.
Noi învăţăm să comunicăm.
Tu învaţă să mă accepţi!
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/885169/Cum-si-au-invins-handicapul-persoanele-cu-dizabilitati/
Sursa;
http://www.youtube.com/watch?v=H8ZuKF3dxCY
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu