M-am intrebat intotdeauna de ce in Romania vezi atat de putine persoane in scaun rulant pe strada. Eu cred ca modul in care o societate trateaza persoanele defavorizate indica gradul ei de civilizatie.
Acest lucru, tradus in bani, se masoara usor in alocarile bugetare. In Romania, se aloca cei mai putini bani din Europa pentru sistemul de asigurari de sanatate iar finantarea echipamentelor de mobilitate este Cenusareasa sistemului.
Astfel Casa de asigurari finanteaza un scaun rulant doar pentru una din trei persoane care ar avea nevoie de astfel de echipamente. 2/3 dintre persoanele cu probleme motorii trebuie sa isi faca singure rost de astfel de echipamente sau isi petrec viata in pat.
Poate n-ar fi o problema atat de mare, daca persoanele cu dizabilitati motorii nu ar avea inca un dezavantaj. In marea majoritate a cazurilor, veniturile lor reprezinta doar 40% din media nationala (cam 800 de ron) iar costurile implicate de dizabilitate (medicamente etc.) le pot consuma chiar si jumatate din venituri. Cum sa economisesti bani pentru scaun rulant cand veniturile abia ajung pentru supravietuire?
Astfel nu accidentul, boala congenitala sau cea dobandita te condamna la izolare ci modul in care sistemul de asigurari de sanatate te “asigura”. Ce integrare sociala, ce participare la viata publica, ce intrare in piata muncii? Astea deja devin mofturi cosmopolite, atunci cand oamenii nu pot nici macar sa iasa din casa.
“Fericitii” care obtin totusi subventia de la sistemul public, trebuie sa astepte luni bune pana ce listele de asteptare ajung la numele lor, iar cand acest lucru se intampla primesc (pot alege) un echipament de proasta calitate, neadaptat la nevoi si care de obicei se strica dupa 2-3 ani. Subventia o mai pot cere din nou abia peste 5 ani. Pana atunci trebuie sa se descurce singuri. Din nou.
Solutiile sunt simple dar presupun ca protectia persoanelor cu dizabilitati sa nu fie doar obiectiv strategic pe hartie ci sa fie alocate si sumele necesare. Orice alt demers de integrare pe piata muncii (foarte la moda prin programele europene), acces la educatie etc. etc. va fi un esec lamentabil daca premiza de baza – sa poti iesi din casa – nu este indeplinita.
Sursa; Net- Suzana Dobre
Un comentariu:
O persoana cu dizabilitati, imobilizata intr-un scaun cu rotile...este condamnata la chin, saracie, lipsuri majore.Sa beneficiezi prin casa de asigurari de ceva???deja e un vis...de la buget se aloca sume infime, inclusiv pentru drepturile banesti ale acestora.Sunt la marginea societatii...uitati de toate guvernele, fara nici o promisiune de mai bine.Medicamente?nici stictul necesar gratuite...mai bine zis: nimic...oare cand o sa se schimbe ceva in bine pentru persoanele cu handicap?oare in o alta viata?
Bita Doina Zimnicea.
Trimiteți un comentariu